Creştinul, care dă valoare

Eşti tu, sigur, un creştin care-ai vrea să dai valoare,
Ca din ce, Isus, ţi-a dat pentru cer mereu să ardă?
Atunci, când vin ispite ce lovesc cu-nverşunare,
Stai şi-ncearcă, frate-soră, mai încearcă cu răbdare;
Mai iubeşte, zice Domnul, mai iubeşte şi mai rabdă.

Vrei să mergi cu Domnul tău, numai pe cărarea strâmtă,
Chiar şi-atunci când totu-ţi este şi ostil, provocator?
Tu să lupţi cu duhul vremii pentr-o viaţă nouă, sfântă;
Şi atunci Duhu-ţi şopteşte; şi atunci tu stai şi-ascultă,
Cum Isus cu braţu-I tare, îţi va fi Ocrotitor.

Râvnă ai şi vrei s-alergi către Ţara dintre stele,
Şi te-nfrunţi, mereu te lupţi pentr-o fire nouă, blândă,
Însă mulţi lovesc în tine duşmănoşi cu vorbe rele.
Mai suportă, frate-soră, nu te da bătut de ele,
Mai îndură, zice Duhul, mai îndură-nc-o secundă.

Timpul zboară şi loveşte dăltuindu-ţi răni amare,
Tu fii tare soră-frate, nu mai da un pas-napoi.
Teama sfântă, te-nsoţească, să nu cazi în disperare
Căci şi Domnu-a suferit pentru-a da răscumpărare,
Când iubind a suferit tot Calvarul pentru noi.

Domnul vrea să-I ţină sus aurora de lumină,
Toţi acei ce cu ardoare, Îl slujesc şi Îl aşteaptă.
Iată, ziua e pe-aproape când din nou va fi să vină,
Iară nouă, soli ai Săi, candela ne fie plină,
Cu făclia sus aprinsă s-aşteptăm răsplata dreaptă.