Creștinul

Stau la un apus de soare-ngenuncheați astăzii creștinii,
Ce sunt prigoniți pe cale, de acei ce sunt păgânii.

Ei în fața lor au astăzi, un apus de vreme-n care,
Au luptat ca ei să vadă, răsăritul cel de soare.

Stau și plâng, spre ceruri strigă, ca să vină mai îndată,
Cel ce-n slavă-mpărățește, căci El lor le este Tată.

Ei sunt cei ce-n ziua mare, porțile le vor vedea,
Când ele se vor deschide, pe-a lor nume-i va striga.

Stau îngenuncheați în fața, valurilor ridicate,
Și avânt își iau prin ele, oricât sunt de tulburate.

Prin credinț-alungă teama, și se-ncred în Cel ce-odat',
Marea cu a Sa putere, El în două-a despicat.

Frica pe ei nu-i cuprinde, nici de marea spumegândă-n,
Care vrea să îi înghită, cel ce stă mereu la pândă.

Stau îngenuncheați creștinii, când se-apropie-o furtună,
Căci ei știu că alungată ea va fi de vremea bună.

Vuietul ce îl aduce, nu-l ascult-acei creștini,
Căci urmează glasul Celui, care-i printre heruvimi.

Gălăgia din furtună, știu că-i șoapta celui rău,
Care vrea să-i amăgească, pe creștini el azi mereu.

Nici un tunet de furtună, pe creștin-ngenuncheați,
Nu-i oprește azi pe calea, pe care sunt ascultați.

Căci spre Domnul când ei strigă, orice tunet e oprit,
Și furtuna, dar și valul, de Isus! ! ! ... fie slăvit.

Stau îngenuncheați creștinii, și în orce încercare,
Căci puterea-i rugăciunea, ea aduce îndurare.

Rabdă orice-n cale vine, chear de lor le este greu,
Au ales o țintă-n viața, Raiul... unde-i Dumnezeu.

Chear de încercarea este, una grea, una amară,
Pe niciunul niciodată vre-o săgeată nu-i doboară.

Căci a lor scut este Domnul, ei în El toți se încred,
Și doar prin a lor credință, ei pe cale nu se pierd.

Și în noaptea care-i lungă, pe genunchi El îi găsește,
Niciodată-n ea creștinu-n rugăciuni nu obosește.

Când e lupta cea mai mare, ei se roagă mult mai mult,
Cum făceau cândva martirii, ce erau creștini... nu cult.

Nu vor pierde niciodată, lupta ce se dă în noapte,
Că-s ascultători de Domnul, nu de vre-un ecou de șoapte.

Stau îngenuncheați creștinii, și în zilele cu soare,
Căci inima lor ea este, una ce-i mulțumitoare.

Și îi mulțumesc întruna, pentru lucrul cel mai mic,
Zi și noapte-n rugăciune, fără să ceară nimic.

Dar și pentru suferință, chear și pentru un necaz,
Aduc mulțimiri cu lacrimi, ce le curg lor pe obraz.

Căci în ele ei pe Domnul, sunt acei ce-L întâlnesc,
Și îi umple de putere, când creștinii obosesc.

Tuturora El ne spune, să fim ca acei creștini,
Ce cu dragoste eternă-n orice vreme ei sunt plini.

Jos la cruce-n umilință, și cu râvnă pentru El,
Să aducem mulțumire, Regelui Emanuel.