Creștine pe cale nu-s flori, este jale

Creștine pe cale nu-s flori... este jale,
Pe ea o mulțime pe margini va fi,
În mâini are pietre, în gură ocară,
Pe cei care urcă, ea vrea a-i lovi.

Ea este mulțimea cu degete-ntinse,
Ce-aduce întruna doar vremi cu suspin,
Dar tu mergi' nainte, cu tine e Domnul,
Pe calea durerii ți-aduce alin.

Creștine pe drumul ce-i plin de durere,
Vor fi și Pilați, faraoni vei vedea,
Vei sta și cu Iuda la masă creștine,
Dar tu nu te teme, și Domnu-i la ea.

Furtuni dar și valuri ea vrea să-ți aducă,
Dar Cel care poate opri poruncind,
Va fi lângă tine de-i dai viață toată,
Și inima-ntreagă spre ceruri privind.

Creștine pe drumul deschis către viață,
Izvorul de lacrimi el nu e secat,
Vei fi de mulțime și-atunci când faci bine,
În ură, mânie, de ea judecat.

Dar tu niciodată să nu-ntorci privirea,
Spre marele Preot din cer să privești,
Și vorbele goale-aruncate în tine,
Să nu le auzi, uită și... să iubești.

Pe calea-ntristării-ți va sta ție-n față,
Și munți dar și văi pasul tău al opri,
Dar tu fără teamă pășește-nainte,
Și lasă-l pe Domnu-nainte a-ți fi.

Să fii fără teamă, chiar dacă se-aude,
Și răcnetul celui ce este-n pustiu,
Cu tine e Tatăl, tu nu vei fi singur,
Sub soarele zilei, sau ceasul târziu.

Rămâi în picioare când lupta e mare,
Când ești prigonit, sau scuipat, sau hulit,
Și urcă calvarul mereu în tăcere,
Chiar dacă de mulți vei fi batjocorit.

În inimă pacea s-o lași ca să fie,
În gură-o cântare mereu tu să ai,
Pe culmea de stâncă zidit ești de Domnul,
De veghe pe culme mereu tu să stai.

Să nu uiți vre-o dată, că nu este-o floare,
Cărarea ce duce spre cerul sublim,
Ea este pietroasă, ea este abruptă,
Își are sfârșitul unde nu-i suspin.

Mai rabdă o vreme căci doar trecătoare,
Ea este aici unde totul e gri,
Îndat vei ajunge sub raza de soare,
Ce n-are apus, ea doar va străluci.