text Poezii crestine

Crește-n mine Tu iubirea

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Crește-n mine Tu iubirea,
Ca sa pot numai iubi,
Crește-n mine și credința,
Ca să cred eu zi de zi.

Să nu pot privi păcatul,
Plin de veșnice dureri,
Eu aș vrea ca prin credință,
Să privesc numai spre zări.

Crește-n mine și răbdarea,
Ca să pot doar aștepta,
Ziua-n care Tu Isuse,
Vei veni din slava Ta.

O speranță mult mai mare,
Vreau să-mi dai Tu Dumnezeu,
Ca la nunta cea de aur,
O mireasă să fiu eu.

Să mă văd vreau mic în toate,
Căci Cel mare doar Tu ești,
Tu-mi ești Doamne ocrotirea,
De cel rău Tu mă păzești.

Fă mereu a mea privire,
Ea să fie doar în sus,
Să privesc din zori spre Tine,
Treaz Isus până-n apus.

Pune-n mine o dorință,
Mult mai mare dar și-un dor,
De acele ce sunt sfinte,
Eu spre ele ca să zbor.

Să nu pot pe drum eu Doamne,
Pasul ca să mi-l opresc,
Doar cu foc în orice vreme,
Să alerg și să iubesc.

Creste-n mine și nădejdea,
Ca să pot nădăjdui,
Să nu-mi pierd un vis ce Doamne,
Eu îl am și-n nopți și-n zi.

De nădejdea-ntotdeauna,
Plin să fiu eu îmi doresc,
Într-un vis care își are,
Un sfârșit în loc ceresc.

Crește-n mine bunătatea,
Eu ca Tine ca să fiu,
Un izvor când vor fi alții,
Pe al vieții drum pustiu.

Crește-n mine Tu Isuse,
Mila ca să fiu milos,
Cum ai fost și Tu cu mine,
Preaiubitule Hristos.
Amin

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>