Credinţa mea

Nu mă-ndoiesc, orice s-ar întâmpla în viaţa mea!
Chiar dacă vasul meu de chiriaş va fi naufragiat;
Şi voi fi bombardat de ciulinii cu ţepi de neîndurat,
Eu nu voi ceda, ci pe Tine, Doamne, mă voi rezema!



Chiar de vor fi zile, când voi suspina sau voi plânge,
Speranţa credinţei în Tine nicicând nu se va frânge!
Când lupii, urlând, par a risipi din mine orice speranţă,
Eu nu mă-ndoiesc, ci cred în Cetatea mea de siguranţă!



Nu mă-ndoiesc, chiar de rugăciunile mele nu au răspuns
Şi Cerul pare mut, ca o pojghiţă, uneori, rece de gheaţă,
Eu tot voi crede în Tine! Şi asta-mi va fi acuma de-ajuns
Să simt fericirea că sunt, în viaţă, într-o deplină siguranţă!



Chiar dacă tristeţea grea, ca o ploaie, ar cădea peste mine;
Şi idealurile surpate vor lăsa rănile-mi să se vadă deschise,
Eu tot voi crede-n promisiunile făcute pe glia aceasta de Tine;
Şi voi vedea neîmplinirile ca nişte cruci ce trebuie-n Cer duse.



Chiar dacă îngădui Tu să-mi apară lupii haini pe-a mea cale
Şi să le aud urletele stridente şi să le văd ochii sticloşi pe cărare,
Când sunt atacat şi sunt singur, cu inima-mi plăpândă-nsângerată,
Credinţa în Tine, o, Doamne, va rămâne pe veci sinceră şi curată!



Nu mă-ndoiesc, ci-mi înnoiesc, în fiecare zi, tot mai mult credinţa
Şi ca un vas pe marea în furtună, zbătându-se ca şi-o nucă-n valuri,
Mă lupt cu îndoielile neîmplinitelor, în anii scurşi, de multe idealuri,
Pe care-acum mi le înscriu ca pe nişte cuie pe locul numit "Biruinţa"!