CREDINCIOSUL ELIEZER

Sluga cea mai credincioasă, ca ispravnic lui Avraam,
Din Damasc demult plecase, părăsindu-și al său neam.
El se îngrijea de-averea lui Avraam cel credincios.
„Eliezerul Scripturii” este Duhul lui Hristos.

Dar acum robul atinse apogeul misiunii:
Să-i dea lui Isaac mireasă ca un rod al rugăciunii.
Misiunea nu-i ușoară, dacă stăm să ne gândim,
E-un mandat mult prea sensibil în care ades greșim.

Știind aste amănunte, într-o vreme cam nefastă,
La tineri Pavel le spune: „Nu mai căutați nevastă!”
Nu-i un ordin, nu-i poruncă, ci este un simplu sfat.
Noi vedem că-n sine însuși și Avraam l-a acceptat.

Nu-l trimite-n pribegie pe Isaac, singurul fiu,
Ci-l cheamă pe Eliezer, într-o seară, mai târziu.
Și-i predă solemn mandatul ca un jurământ de-oștean,
Să nu-i caute soție lui Isaac în Canaan.

Ci să meargă hăt-departe în țara Padan-Aram,
Unde sunt rudele sale și-a fost țara lui Avraam.
„Dacă n-o să vrea femeia, liber ești de jurământ.
Liber ești de-orice povară, Dumnezeul nostru-i sfânt!”

Și-a dat robu-asentimentul și în public a jurat
Că va proceda întocmai cum Avraam i-a cuvântat.
A luat cămile zece și vreo câțiva servitori,
Și-a plecat la drum cu Domnul, pe când se mijea de zori.

O călătorie lungă, și e-n țara lui Nahor,
Timpul vine, trece iute, dar acum trecu cu spor.
Poposi la o fântână și întâi el s-a rugat.
Dumnezeu notase totul şi răspuns din cer i-a dat.

Nu-și sfârșise bine ruga când fata lui Betuel,
Care se numea Rebeca, a venit chiar lângă el.
Și-ncepuse să vorbească repetând chiar ruga lui.
Asta este o minune, este gura Domnului! ...

Eliezer cu mirare se uita la episod
Parcă nu-i venea să creadă că este întâiul rod.
După munca sa cea amplă ce Rebeca o făcu
Cu duh de-ospitalitate se ridică și-ncepu

Să-și prezinte biografia într-un autentic fel,
Și a zis că dânsa este chiar fata lui Betuel.
Apoi dă asigurare cu-al prieteniei foc:
Pentru om, pentru cămile au în casă destul loc.

Robul în genunchi se-aruncă auzindu-i pledoaria,
Domnului Îi mulțumește și-și exprimă bucuria.
Fata a plecat în casă, drept la mama ei s-a dus.
Soarele se coborâse tot mai grabnic spre apus.

Rebeca primise-n aur o verigă și brățări,
Rod al muncii liniștite, cea cu tact și cu răbdări.
Fratele Laban aleargă să-l cheme pe invitat,
El văzuse și veriga și era interesat.

Eliezer nu mănâncă, are-un plan și-i foarte clar,
Vrea să știe chiar acuma că n-a venit în zadar.
Povestește cu-amănunte faptele cât mai fierbinți.
Și-n final ceru părerea celor dragi, de la părinți.

Ascultând cu toți povestea, votul și l-au dat deschis.
Iar la urmă și Rebeca gura și-a întredeschis:
„Da, eu merg cu omu-acesta! Văd în zare aurora!”
Și-a plecat spre alte plaiuri împreună cu Debora.

Un întreg convoi pornește cu Eliezer în frunte,
Ţara lui Isaac e-aproape, nu-i în vale, nici la munte.
E pe-un câmp cu flori frumoase, cu cireși și viorele,
Unde cei doi se-ntâlniră c-un sărut de printre stele.

Rebeca și-a pus marama, iar Debora o privește...
Ce se-ntâmplă, ce se-ntâmplă când emoția ei crește? !
Mirele merge-nainte și-o primește fericit.
Pentru clipa asta sfântă el cu dragoste-a trăit.

Mângâierea n-are margini, clipele sunt ca din vis.
Mai frumoase decât ele vor fi doar în Paradis.
Eliezer povestește, e atât de mulțumit...
A fost lungă misiunea, dar acuma s-a sfârșit.