Creatorul si creatia Lui

M-ai trezit de dimineata si duios m-ai intrebat:
-Spune-mi drag copil, tu oare ma iubesti cu adevarat?
Fara sa ezit o clipa spus-am: Sigur Doamne, te iubesc!
Insa Tu, cu ochii-n lacrimi, m-ai facut sa ma gandesc.

Si incet, a doua oara cu glas moale mi-ai soptit,
-Chiar tu ma iubesti pe mine? -Sigur Doamne, nu te mint.
-Dar daca erai in scaun cu rotile invalid,
Ma-i iubi si-atunci pe Mine? ... am ramas descumpanit.

Mi-am privit maini si picioare restul trupului gandind,
Intrebandu-ma atuncea, oare ce as fi facand?
Cate lucruri n-as mai face daca as fi handicapat?
-Doamne, nu ar fi usor recunosc cu-adevarat, totusi te-as iubi si-atunci.

Tu din nou m-ai intrebat: -Dar daca ai fi orb, atunci ai iubi creatia mea?
Cum oare-as putea iubi ceea ce nu pot vedea?
Dar gandind la oameni orbi ce-L slavesc pe Dumnezeu, am raspuns:
-Tot te-as iubi... chiar daca ar fi mai greu.

-Dar daca ai fi surd, ai continuat a ma intreba,
Ai asculta Cuvantul Meu? Ai lauda creatia?
Atunci am inteles ca inima e ceea ce asculta,
Si nu urechile ce aud vorba multa.

Si i-am raspuns: -Doamne nu ar fi usor sa ascult,
Dar as incerca din toata inima sa te iubesc mai mult.
-Dar daca ai fi mut? ai lauda Numele meu si-atunci?
-Chiar daca buzele nu vor canta, inima mea te-ar lauda.

Si Dumnezeu m-a intrebat din nou: -Ma iubesti cu adevarat?
Cu indrazneala si deplin convinsa: -Da Doamne! Te iubesc curat!
Am crezut ca bine am raspuns, dar Dumnezeu m-a intrebat:
-Daca tot zici ca ma iubesti, de ce nu fugi de la pacat?

-Doamne, nu sunt decat un om, nu sunt ca Tine.
-De ce cand toate lucrurile iti merg bine te-ndepartezi de Mine?
De ce numai in vremuri de necaz alergi in rugaciune,
Te rogi atat de egoist, dar ceri mereu minune.

-De ce mereu tu cauti scuze cand lucrul Meu te cheama?
De ce in vremuri de necaz te-nfrigurezi de teama?
De ce canti numai si te rogi la ceasul de-nchinare?
Iar miercuri seara nici nu stii ca este adunare.

Am incercat ca sa raspund, ce-as fi putut raspunde?
Cuvintele mi-au amutit iar lacrima patrunde.
Si m-ai ziceam ca Il iubesc, ca-i Domnul meu cel tare,
La alti nimic nu vorbesc, rusinea e prea mare.

***
Te-am binecuvantat cu viata, dar nu s-o irosesti.
Talente eu ti-am daruit nu sa le prapadesti.
La rugaciune iti raspund la timpul potrivit,
Nici una fara de raspuns nu ai gasit nicicand.

Te-ntreb acuma: -Ma iubesti tu chiar cu adevarat?
-Cu inima zdrobita, incet am murmurat.
O Doamne, iarta-ma, nu merit sa fiu copilul Tau.
Dar Domnul mi-a raspuns: -Prin Har tu esti al Meu!

O, Doamne cum poti Tu inca sa-mi spui ca ma iubesti?
-Eu te-am creat sa plang cu tine, acolo unde esti.
Cand cazi sau esti prea obosita, pe brate sa te port.
Sa fiu cu tine pana la urma, ca altfel eu nu pot.

Neincrezatoare printre suspine cu lacrimi l-am intrebat?
-Doamne, cat de mult tu ma iubesti? El palmele mi-a aratat.
Cand am privit semnul cuielor abia atunci am inteles,
El, a acceptat sa moara in locul meu, iar eu, eu ce-am ales? ? ?

Amin.