Creația

Mai 'nainte de-a fi universul,
Din veşniciile îndepărtate,
Înainte de-a se naşte-ntinsul
Domnea cu Tatăl, Isus Necuprinsul,
Fiind Stăpân, Domn şi Dreptate!

Nu se vedea nimic la început,
Nici fir de praf, nici pulbere, nici lut.
Însă un glas atunci s-a auzit
În întunericul acel tăcut,
Nimicu-ndată pământ s-a făcut
Croindu-şi o orbită-n infinit!

Curând a apârut şi o lumină,
Când Dumnezeu din beznă a strigat,
Pentru noapte să fie o lună,
Iar pentru zi, un soare minunat!

S-a umplut bolta de constelații,
De acele minunate galaxii
Care se văd din diferite spații
Ca nişte luminițe veşnic vii

Apoi, El a creat viețuitoare
De pe pământ şi din întinsa mare,
Chiar păsările care pot să zboare
Le-a făcut cu mâna Lui cea tare!

A făcut şi omul din țărână,
Şi i-a dat a Lui asemănare,
I-a suflat în nări a Lui suflare
Şi-apoi l-a aşezat într-o grădină,
Dar omul, era chinuit de dor,
Avea nevoie de un ajutor,
Căci niciun animal, nicio felină
Nu puteau să-i umple acest gol.

Domnul, stăruitor a poruncit
Să nu mănânce din al cunoştinței pom,
Dar iată că într-o zi a venit
Şarpele a-l ispiti pe om.

Şi a căzut omul l-această probă,
C-a ascultat de a satanei vorbă,
Şi-atuncea Dumnezeu i-a pedepsit
Şi din grădina Lui i-a izgonit!

Căci ei au adus păcatul în lume,
Dar Dumnezeu din cer a pregătit
Încă de la început un Nume
Prin care omul să ajungă mântuit!

Au trecut de-atuncea generații,
Şi ani s-au scurs de-atuncea, rând pe rând.
Însă din miile de constelații
Numai o stea ne-a spus, că Cel Preasfânt,

S-a născut în Betleem, în Israel,
Să mântuiască-ntreaga omenire,
Şi să împace omul cu Acel
Ce locuieşte veşnic în Mărire!

Să-l aducă iar în acea stare
De unde a căzut la început,
Iar prin jertfa sfântă de-mpăcare
Ne dă din nou Edenul cel pierdut,
În bunătatea Lui nespus de mare,
Ca orice păcătos s-aibă salvare
Şi să-i fie iertat al lui trecut!

Căci nu Adam, nu Eva-i vinovată,
Nu ei sunt oamenii cei păcătoşi,
Ci acei sortiți la judecată
Eram şi eu şi tu şi lumea toată
Dar prin Hristos, din groapă am fost scoşi!

El, merită adâncă adorare,
Deci, dă-i a ta viață păcătoasă,
Proşterne-te smerit la-a lui picioare,
Căci şi azi milă încă are
Pentru acei ce se întorc acasă.

Ajunge cât ai pribegit în lume
Departe de Căsuța Părintească,
O, vino azi! - cu dragoste îți spune
Ca să îți dea în dar haina cerească!

Te-aşteaptă-n prag în fiecare zi,
Cu dor nespus, cu brațul Său întins,
Te vrea să fii printre ai Lui copii
Când vor zbura spre El, în Necuprins!

Amin!