Corabia

Din închisoare fost-a scos, el, Pavel
Şi în-spre Roma a fost îmbarcat...
Legat în lanţuri cu oameni de-orice fel
S-ajungă -acolo, de-a fi judecat.

Deschi-sa marea porţile-nspumate
Şi la primit alături cu cei mulţi!
Dar el era acol’ pentru o carte
Pentru-n îndemn, de vrei tu să-l asculţi.

Corabia în larg porni îndată
Ş-amprenta sub povoară-i rămânea!...
Ea loc îşi facea, marea s-o despartă,
Iar vântul printre valuri o purta.

Şi Munţi înspre nouri se îndreaptă
Să îşi arate colţii lor sfioşi
Parcă ar vrea îndată să-i despartă
În flăcări ca de foc ce-s fioroşi.

Iar nori antici în mişcări porniră
Fiind ei tulburaţi, se mişca-ntruna!
Căci vântul i-au trezit când adormiră
Şi dintr-o dată, s-a pornit furtuna.

Corabia purtat-a fost de vânt
Nu era chip vreunul ca să scape;
Iar valurile da în ea rupând
Şi tot ce-a fost acol’ plutind pe ape.

În jurul lor oşteni erau de pază
Nici unul să nu scape din cei prinşi.
În zale îmbrăcaţi, ei doar veghează,
Şi se vorbesc cum poate fi ucişi

Dar iată un Profet, un om ales
Un om schimbat la planul Tatălui.
Le zice la acei ce sa-nţeles
Ca să omoare prizonierii vasului.

Voi oameni buni din lumea disperată
Ce planuri în ascuns aţi hotărât....
Să nu uitaţi căci sus exist-un Tată
Şi veţi răspunde de al vostru gând.

Lăsaţi să scape cei ce ştiu să-noate
Căci Dumnezeu acum mi-a arătat
Nici măcar unul n-o să moară-n ape
Doar vasul o să fie sfărâmat.

Corabia apuse-n vârf de stâncă
Lovit-a fost de valul furios
Doar scânduri mai pluteau pe apa adâncă
Ajunse vasul fără de folos

Cei de pe el la mal cu toţi ajunse
Înfometaţi şi obosiţi de luptă
Aşa a fost cum Pavel profeţise
Numai corabia ce fosta ruptă.

În noaptea care-ncet s-a aşezat
Se vedea de departe o lumină,
Înspre lumină toţi s-au îndreptat
La focul băştinaş aflând odihnă.

Îndată se agaţă o năpârcă
De mâna marelui apostol Pavel
Privirea înspre el toţi o aruncă
Crezând că zeii nu-l mai vreau de fel

O, gâză mică plină de otravă
Cum n-ai ştiut de unde să iei viaţa!...
Tu n-ai ştiut? Deşi sunt numai pleavă
Stăpânul mi-a schimbat de tot fiinţa.

Iar ceasul morţi mele n-a sosit
Căci eu de Domnul fost-am prelucrat!...
Şi tot de El pe drum sunt ocrotit
Căci Dumnezeu mai are de lucrat.

Domnul a fost cu el în orice clipă
În suferinţă , în necaz şi bucurie...
Iar când vorbea la-mpăratul Agripa
El îi spunea despre o mântuire.

Din nou închis a fost pentru credinţă
Dar Dumnezeu acolo-l cercetează;
În închisoarea rece-n umilinţă
El, Pavel doar la Domnul meditează.

Iar printre gratiile reci şi ruginite
Iată-o lumină abia mai fumegând
Acolo un profet cu mâna-ntinde
Un viitor, un sfat, şi-apoi un gând.

Scria cu drag despre o mântuire
Acel ce pentru-n sfat a fost închis
Dorind ca să vestească de-o iubire
Iubirea marelui Stăpân Isus.

Chiar şi atunci când trupul se sfârşea
De suferinţă şi de frigul închisorii
Sufletul lui nicicând nu înceta
Cum va fi-n cer când se vor ivi zori?

Iubitul meu ce încă tot amâi
Primeşte tu mesajul Cărţii Sfinte
Căci Pavel, sfaturi dă ca să rămâi
Pe braţul Tatălui care-i Părinte .

9/19/2003gl