COPILE, TE AŞTEPT SĂ VII!

COPILE, TE AŞTEPT SĂ VII!


Un băieţel purta-n desagă
cinci pâini de orz şi doar doi peşti,
dorind astfel ca să urmeze
pe Domnul slăvilor cereşti.

Şi mama, rămânând acasă,
acele pâini cu drag i-a pus.
- " Te du, deci, fiule, şi-ascultă
şi astăzi glasul lui Isus!"

Iar fiul, dându-i ascultare,
se strecurase prin mulţimi,
să-şi strângă-n mica-i vistierie
comoara psalmilor sublimi.

Deodată el aude-o voce:
- "Copile, te aştept să vii!"
Cine-l strigase din mulţime?
Era o joacă de copii?…

Nu. Nu era glasul de-acasă,
nici glasul blând al mamei lui,
sau al vecinului de stradă,
era chiar glasul Domnului.

Şi-n inima-i de pui sfielnic
emoţia a izbucnit.
"Pe mine oare să mă cheme?! ",
se întreba nedumerit.

S-a ridicat atunci în grabă,
luând desaga-i de drumeţ.
Mii de priviri îl urmăriră.
Şi mulţi ziceau: - "Ce fiu isteţ!"

Ajunse la Învăţătorul,
pe dată, micul ucenic.
Şi inima-i atât de tare
bătea, pe cât era de mic.

Nici nu-ndrăznea ca să-L privească,
fiind un băieţel sfios.
- "O, nu te teme! " -i zise Domnul.
"Eu te-am chemat c-un bun folos!"

Deschide dar a ta desagă,
pentru acest popor flămând!"
- "Da, Doamne!", zise copilaşul
convins de-al ascultării gând.

"Tu vei vedea acum minunea.
Aşteapt-o şi rămâi supus!"
Aşa-i grăise plin de farmec
Învăţătorul cel de Sus.

Copilul a primit în urmă
mai mult decât a aşteptat.
Şi foamea lor, cinci mii de oameni,
cu pâinea lui şi-au stâmpărat.

*
Crezi tu acum Cuvântul vieţii
întocmai ca acest copil ?
Asculţi tu de Învăţătorul
cu dor ceresc, cu gând umil ?

E vremea ta să-I dărui viaţa
cu tot ce-n ea cândva ţi-ai strâns
de vrei să n-ai în veşnicie
ocară, remuşcări şi plâns.

Isus cu dragoste te cheamă:
- "Prietene, te-aştept să vii
să-ţi schimb a vieţii tale dramă,
într-un poem de bucurii!

Cuvântul Meu e garanţia
că nu vei flămânzi nicicând,
când pacea îţi va fi solia
şi Duhul Sfânt al vieţii gând.”