text Poezii crestine

Copile, copile cu inima frântă

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14

Copile, copile cu inima frântă, de-atât-alergare aici pe pământ,
Privește spre ceruri, căci vreau Eu de Tine, cu milă... iubire, acum să m-ating.

Privește spre soare să vezi o lumină, ce vrea să-ți conducă azi pasul mereu,
Ea este lumina de Mine trimisă, și Eu sunt copile al tău Dumnezeu

Tu strigă-mă astăzi de ești în adâncul, de vale mai rece și Eu voi veni,
Căci vreau ca să simți cum o mână cerească, pe tine de vale te va izbăvi.

Tu strigă din val, din furtuna pornită, tu strigă când cerul e parcă închis,
Și focul ce astăzi în tine mocnește, copile de Mine din nou va fi-aprins.


Copile, copile cu mare-ntristare, tu azi calea vieții pășești și suspini,
Dar astăzi Eu vin căci de sus aud glasul, în care mă chemi Eu să vin să te-alin.

Străpung chiar și norii, opresc și furtuna, și mării de sus Eu îndat poruncesc,
Să-nghit-al ei valuri căci sunt ele valuri, copile ce-adânc astăzi te obosesc.

Să nu lași credința să plece acuma, căci sunt astăzi vremuri ce sunt de sfârșit,
Fii plin de nădejde, fii plin de speranță, căci Eu am ales tu să fii mântuit.

Îndată sfârșește calvarul copile, și tu vei ajunge în locul cel sfânt,
Mai rabdă... așteaptă căci vine răpirea, îndată sfârși-vor ce sunt pe pământ.

Copile, copile înaltul de ceruri, a ta el tacere-o ascultă mereu,
Cu noi doar puteri se coboară la tine, când spui că nu poți... când tu spui că e greu.

Mereu doar privește și crede întruna, că Eu vin îndată și nu vor mai fi,
Durere sau lacrimi, nici vremuri ce-s grele, doar pace... iubire, mereu va domni.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>