Copilărie...

De vremea care-mi amintesc,

eram copil, acasă,

şi îmi plăcea ca să trăiesc

senină şi voioasă.



La şcoală toţi eram în grup,

ca vrăbiile-n vie,

toţi ne ştiau când ne-ntorceam

de-atâta gălăgie.



De era iarnă, drumul tot,

era o veselie,

ne bulgăream, toţi, cot la cot,

cu mare bucurie.



Maşinile mergeau încet,

iar noi dădeam o fugă,

erau şi unii îndrăzneţi

ce mai vroiau o tură,

de bară-n spate ne prindeam

băieţi şi fete-unu-,

bieţii şoferi încetineau

vedeau că nu-i o glumă.

Ne tolerau că se ştia,

eram cu toţi din sat

din când în când ne fugăreau,

şi-atuncia îi lăsam.



La şcoală sandvişul era,

din pâine şi din şuncă,

nu ni-era jenă să-mparţim

cu gura cea flămândă.

Şi dacă între noi era,

unul rămas în urmă

săream cu toţi să-l ajutăm

să nu plece din turmă.



Calculator noi nu aveam,

-nu era-n acea vreme-

dar, vai, ce bucurie

când grupul vesel se-aduna,

prin crânguri şi prin vie,

la jocuri ne porneam cu toţi,

-după treburi şi teme-

de cum pleca zăpada,

eram vardişti, eram şi hoţi

hei!care era treaba!?!...

nu ne simţeam prea ofensaţi

că nu făceam o poză,

de grup, dar bucuroşi

mâncam dintr-o glucoză.



Jucam şotron, jucam şi ţurca

leapşa, ce bucurie!

şi ne luptam să câştigăm

la ruble-din hârtie.



Ni se părea frumos s-avem

seara, un foc de paie

mere şi nuci să aruncăm

`n-a focului văpaie.

Şi bucuroşi, ce-aveam, dădeam

la toţi ai-nost` vecini

dar nu uitam ca să păstrăm

bucată pentru câini.



La geam mămica ne chema

ca să intrăm în casă,

noi o rugam spunând aşa:

"că vremea e frumoasa"

Atunci cu toţi ne adunam

să cântăm o cântare

aveam şi timp şi nu uitam

să mergem la-adunare...



De vremea care-mi amintesc

parc-a trecut o viaţă

şi-aş vrea din nou să-o-ntâlnesc

măcar, măcar odată...



Tabita Ionita-07.09.2012