Copiilor mei...

Copiilor mei

Copiii mei, care sunteți departe,
Să știți că mă gândesc la amândoi
Și chiar de, depărtarea ne desparte,
Eu vă iubesc și-mi este dor de voi!

Poate că, vă simțiți tot timpul singuri
Printre străini și traiul vă e greu,
Dar eu vă port în inimă și-n gânduri,
Mă rog, să vă păzească Dumnezeu!

Deși zâmbiți în pozele postate,
Un tainic dor v-apasă în priviri...
Doar credeți că-mi puteți ascunde toate
Și-mi spuneți că... e bine, când vorbim.

Eu vă cunosc... nu vă puteți ascunde!
Dar nu insist să-mi spuneți că vi-i greu,
Când erați mici, vă apăram oriunde,
Însă acum, o face Dumnezeu!

Aș vrea acum: abra-cadabra!
Să schimb orice v-aduce greu și nor,
Aș vrea să iau asupra mea povara,
Ca să vă fie vouă mai ușor.

Oricât am vrea acum, în aste vremuri,
Pe-acest pământ să nu ne chinuim,
Degeaba... în zadar ni-i străduința:
Goi ne-am născut și tot așa murim!

Cu mâna goală pleacă orișicine,
Chiar de-i sărac, bogat... sau cum o fi,
Chiar dac-a dus-o aicea greu, sau bine,
Nimic nu ia cu el, când va muri.

Știu c-ați plecat ca să nu fiți povară,
Știu că și-acolo greul vă apasă,
A mai trecut un an... și înc-o vară:
Vă rog frumos, întoarceți-v-acasă! ! !

Și-om vedea noi, cum ne vom descurca,
În România noastră, necăjită...
Se trece mai ușor prin viața grea,
Atunci când e familia, unită!

Vă rog frumos, de greul vă apasă,
Veniți, veniți... întoarceți-v-acasă! ! !

Mihăiță Ana