Contraste

Contraste

În lumea-aceasta trecătoare
Când răul pare-a străluci
Ce-i valoros n-are valoare
Când nu-i cine a-l prețui.
Răul e-ades primit prea bine
Iar binele-i batjocorit
Nu mai e teamă, nici rușine
Așa cum ar fi trebuit.
Nu ne mai punem vreo-ntrebare
De suntem sau nu trecători
Crezând că rămânem sub soare
C-aici suntem nemuritori.
Nu ne dorim s-avem durere
Dar nu se poate fără ea,
Dorim întruna mângâiere
Dar vine și-ncercarea grea.
Vrem să trăim doar în plăcere
Dar de păcat suntem legați,
Când ascultare ni se cere
Și să trăim ca niște frați.
Vrem mult, dar dăruim puține
Din lucrurile de folos,
Când Domnul ne vrea pentru Sine
Noi căutăm ce e de jos.
Nu vrem din inimă crezare
Să dăm cerescului Cuvânt
Căci privind lucruri pieritoare
Ne mulțumim cu câte sunt
Și nu mai vedem Adevărul
Ce-n Cartea Sfântă ne e dat
Mințindu-ne că vedem cerul
Când suntem prinși de-al nost' păcat.
Domnul ne cheamă cu iubire
Dar ignorăm chemarea Lui
Căci ne dorim o fericire
Dar nu pe Calea Domnului.
Ne place o cale deșartă
Pe care să nu fim smeriți
Nedorind a vieții poartă
Nici calea spre-a fi fericiți.
Nu alergăm spre mântuire
Nici spre Isus ca să-l primim
În inimă cu mulțumire
Că ne-a dat harul să trăim,
Ci vrem cu multă ignoranță
Să rătăcim ca frunza-n vânt
Lipsiți de frică și speranță
Legați întruna de pământ.
Vai, omule! Cât mai vrei oare
Chemarea Lui ca s-o amâi?
Azi Te mai cheamă cu-ndurare
Dar mâine jos ai să rămâi
Și vei fi dus în depărtare
În foc etern pentru-a plăti
Că ai respins a Lui salvare
Ce ar fi putut a-Ți dărui.
Atunci o remușcare-amară
Avea-vei, însă ce folos
Căci sufletu-ți în foc și pară
Va fi pe veci fără Hristos.
Ce stai? Acuma te grăbește
Nu mai trăi în pofta ta
De traiul tău te pocăiește
Căci nu a fost spre slava Sa.
Cât mai răsună pentru tine
Chemarea Lui, să îl primești
Și să-L urmezi făcând doar bine
Altceva să nu-ți mai dorești,
Căci o întreagă veșnicie
Cu Domnul te vei bucura
În veșnica împărăție
A Tatălui, de-i asculta.