text Poezii crestine

CONFLICT FAMILIAL

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Corneliu Livanu
În familie conflictul este buruiana vieţii
Care-ţi tulbură şi pacea chiar din zorii dimineţii.
De amărăciunea firii şi Sarai era cuprinsă
Când dispreţul roabei sale o dădea ca şi învinsă.

Avraam purtase vina, dar nu singur, cu soţia.
Ei constată că deodată se topeşte bucuria.
Este important ca-n viaţă să ne asumăm greşala,
Să iertăm cât mai degrabă lovitura grea, fatala.

S-a umplut de-amărăciune Rebeca, nefericita,
Când Esau luă neveste pe Basmat şi pe Iudita.
În Isaac lovea de-asemeni disperarea suverană.
Unde s-ar găsi în lume un ulei pe-astfel de rană?

Când părinţii-şi plâng copiii că s-au dus de mult în lume
Caută doar o speranţă. Cine poate să-i îndrume?
Plânsul nu-i destul în viaţă, trebuie şi-o îndreptare
Către Dumnezeul nostru ce ne dă din cer salvare.

Şi conflictul dintre gemeni, da, şi-a căpătat conturul
Pe când Isaac, Rebeca, ei erau cernuţi cu ciurul.
Pentru Iacov şi-al său frate, conflictul e un mister.
Când părinţii lor abdică vine Dumnezeu din cer.

În familia lui Iacov e-un conflict cu mult mai mare.
Iosif îşi provoacă fraţii la critici prin comportare.
Iacov fiii îşi trimite cu turma mult prea departe.
Şi astfel de fraţii-aceia el pe Iosif îl desparte.

Dar, nu peste multă vreme, însuşi tatăl îl trimite
Pe Iosif la fraţi departe ce-aveau inimi împietrite.
Ei păşteau lui Iacov turma la Dotan ca-n paradisuri.
Dar deodată văd în zare un "făuritor de visuri".

Ce-a urmat la întâlnire nu mai povestesc, se ştie.
N-avem noi lacrimi să plângem trista lui Iosif robie.
De unde pornise totul? Ce scântei aprind conflictul?
Oamenii îşi poartă vina, Domnul însă-a pus verdictul.

David şi Mical, se pare, e familia impusă
Ca o barcă ce pe valuri e de vânturi grele dusă.
Soţii sunt în concurenţă. Saul le-a făcut agenda.
Dar apoi el îşi impune cu grăbire şi addenda.

David e silit să plece. Mical în zadar îl plânge.
Lacrimile n-au putere dacă Domnul nu le strânge.
Ea făcând un joc la dublu îşi distruge căsnicia
Care nu se mai repară şi dispare bucuria.

N-au copii să le urmeze tot eşecul lor în viaţă
Însă Biblia ne-ajută să urmăm a ei povaţă.
Duhul slavei ne aşteaptă să-L cerem şi să-L iubim
Ca să nu ne fie casa un vulcan şi-un ţintirim.

Când conflictul depăşeşte paşnicile aşteptări
Şi cei doi abandonează lupta lor pentru visări,
Le ajunge căsnicia aruncată ca un şorţ
Când soţii nu mai rezistă şi se-ajunge la divorţ.

Dumnezeu în ceruri plânge pentru-aşa deznodământ
Când ne-aventurăm în viaţă şi luptăm cu pumnu-n vânt.
Să-i trezim mereu pe tineri să nu fie ca Samson
Când zidindu-şi căsnicia ei dau la conflicte ton.



Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>