Comoara din asfințit

Ca un prunc pierdut de mamă, m-a lăsat viața-n urmă,
Peregrin în netrăire, mielușel pierdut de turmă.

Vămuit în vămi de-a rândul, între clipe fără Soare,
Un ecou mi-a săpat rana, sfrijelind a neiertare.

Să găsesc un fir de Viață, m-am căznit să prind Iubirea,
Ea mergea pe drumul Crucii, eu precum mă purta firea;

Dar când să-ntretai abscisa, într-o rană grea, de cuie,
Mi s-a limpezit privirea și-am găsit Viața Vie;

Ordonând stelele la tâmple, cu Viața pas la pas,
Îmi petrec printre zenituri clipa care mi-a rămas.

Ca pe-un drum roșit în Sânge, pe o rază arămie
Azi mă leagănă Viața într-o dulce simfonie.

În duioasa unduire pleoapa-ncet, încet se lasă,
Când voi adormi în Domnul eu mă voi trezi Acasă.

Îți mulțumesc din suflet Doamne că-n rana Ta am găsit
Neprihănirea de la urmă, Comoara din asfințit.