COMOARA-2

COMOARA-2.
E-amarnic frig și e ghețuș,
Oamenii-s strânși pe lângă sobă,
Hristos e-afară, bate-n uși,
Dar nimeni, nu-i răspunde-o vorbă.

Bate la ușa unei case,
Familia-i strânsă la masă,
Nu Îi răspunde, înserase,
Pleacă, mâhnit, la altă casă.

În astă casă-s, doar bărbați,
Fumând si bând, joacă barbut.
Bătând, la ușa lor, mai mult,
Răstiți, l-alungă, indignați.

Flămând și gol, cu păru-n vânt,
Și zgribulit, bate-ntr-o ușă,
Deschide grabnic, o mătușă,
Surprinsă Îl privi, plângând.

E singură, de zeci de ierni,
Copiii ei sânt, prin străini,
Aprinde focul, de coceni,
Pe masă-i coaja, unei pâini.

L-așează, la masa săracă,
Ca să cineze împreună,
Doar, coajă veche și cu apă,
Atât e masa ei de-o lună.

De-odat, lumânarea de ceară
Pierde lumina ei gălbuie
Cuprinsă, în LUMINA clară,
Care, încet, spre cer se suie.

Bătrâna-i, speriată, rău
Își face, cruce și se-nchină,
L-acea puternică, Lumină
Christos iubit de Dumnezeu.

Cade-n genunchi și iar se-nchină,
De veșnica Lumin-aprinsă,
CândDOMNUL, Cel cu barba ninsă,
O ridică blând, cu-o mână.

Când s-a dezmeticit, puțin,
Pe masă aburea o pâine
Și un pahar, umplut cu vin,
Cina ei, sfântă, pentru mîine

Îi mulțumea, Lui Dumnezeu,
De-acum la El are-o Comoară,
Știind că Sfântul Fiu al Său,
Și pentru ea, S-a dat să moară.

Moldovan Pavel
ALBA IULIA.