COMFORT II

COMFORT II

Am ajuns un pocăit,
E bine, nimic de zis
Că-acum, pace am găsit
Și am scăpat de abis.

Au fost timpuri, la-început,
Când aveam dragoste mare,
Mă consideram un lut
Și, fierbeam pentru lucrare.

Acum, treaba s-a schimbat,
Pentru că am ani pe cale,
Mă consider mai înalt,
Mă consider mult mai mare.

Am afaceri, am un nume,
Nu mai am timp de-adunare,
Am și relații în lume
Și, fac altfel de lucrare.

Pân` la urmă, e nevoie
Să mai strâng și eu un ban
Și, numai prin a mea voie,
Pot și dărui, că am!

Când un frate îmi vorbește,
Că-i mânat de Dumnezeu,
Nu-mi convine cum gândește
Căci, mai bine gândesc eu.

Ăștia, mă irită tare,
Când se bagă-n viața mea
Și, stau și mă-ntreb eu:
”Oare, nu găsesc pe-altcineva?”

Doar acum, am mântuirea,
Pot să și dorm liniștit!
Mi-am îndepărtat pieirea
Când la Isus am venit.

Ce mai vor, dar, de la mine?
Îmi ajunge ce-am lucrat,
Să mă lase, dar, cu bine!
Acum chiar m-au supărat!

Frate drag, de ești de-acesta
De gândește în ăst fel,
Vreau să-ți dau acuma vestea
Ce-n minte, mi-a pus-o El.

Să nu crezi că e de-ajuns
Să te pocăiești și-atât!
Când vei da din râs în plâns,
Vei privi către-nceput.

Singur îți vei da răspunsul
Și, vei vrea, iar, un har mare,
Ca să te ajute Unsul
Să pleci, din nou, în lucrare.