Coasta lui Adam (satira)

Coasta lui Adam

Când ai făcut femeia, Doamne,
Ţi-a trebuit un pic de os
Şi-n jurul lui, Divin Părinte,
Ai pus ce-n Rai e mai frumos,

Dar pentru o aşa minune,
Ai vrut ca osul cu pricina,
De la Adam să-l iei, anume ,
Ca amândoi să fie una

Şi-atunci, cu multă-nţelepciune,
(Nimic nu faci întâmplător),
Tu ai gândit că ar fi bine,
Să nu iei os de la picior,

Că se putea cumva ca Eva,
(Prima femeie, cea dintâi)
Să-l ţină pe Adam, săracu'
Întreaga viaţă sub călcâi,

Iar de la cap, feri-ne-ar sfinţii,
Nu ai luat os, ca nu cumva,
Să-nceapă după ziua nunţii,
Pe bietu-Adam, a-l domina,

Aşa că ai găsit că-i bine,
De la mijloc să-l iei, ca ea,
Egală cu Adam să fie,
Pe-acest Pământ, de-a pururea

Şi de sub braţ, să luăm aminte!
Ca ea să fie protejată,
De lângă inima-i fierbinte,
Pe veci, fiinţa adorată.

............................

Trecut-au ani... şi-a fost să fie,
Un înţelept şi el, tot om,
Ce-a demonstrat cu gălăgie,
Că noi,
Am fi,
Picaţi,
Din pom.

C-o fi aşa... doar Domnu' ştie,
Dar sunt Adami cu pumnul tare,
Care, cu multă bărbăţie,
Îşi calcă Evele-n picioare...

O fi cumva coincidenţă?
Simplu privind ce facem noi,
Apare această diferenţă:
Între divin
Şi maimuţoi.

Valeriu Cercel