Ciudateniile iubirii Domnului Hristos

(Ioan 11,6)

Cine vrea să înţeleagă tainele lui Dumnezeu
Trebuie să fie gata la tot pasul şi mereu,
Să găsească în Scriptură comportări tare ciudate,
Ale căror înţelesuri sunt total contrariante.
Cine însă rabdă criza şi aşteaptă cu răbdare
Va primi lumină sfântă, har şi binecuvântare.

Haideţi să vedem acuma un aspect foarte ciudat
Al împrejurării-n care Lazăr a fost înviat.
Surorile trimit vestea că cel pe care-l iubea,
Era greu bolnav şi-L roagă să vină a-l vindeca.
Iar Cuvântul precizează că Isus iubea la fel
Şi pe Marta, şi Maria, cari erau surori cu el.
Acum luaţi, vă rog, aminte: după ce citim întâi
Că Isus iubea pe Lazăr şi pe surorile lui,
Atunci când primeşte vestea că Lazăr era pe moarte,
Nu dă nici un semn de grabă, ci rămâne mai departe
Încă două zile-n locul unde ucenicii Lui
Făceau slujba botezării în apa Iordanului.

Doamne, cum să înţelegem că iubeşti neţărmurit
Un om care-l laşi să moară în durere chinuit?
Nu că ne-ndoim de Tine şi de dragostea Ta mare,
Prin care totul există şi rămâne în picioare;
Însă mintea noastră-ngustă nu poate să înţeleagă
Felul prea ciudat în care dragostea Ta operează.
Când a fost să vii din ceruri, ca să ne aduci salvare,
Ai zburat, Doamne, ca gândul, fără nicio amânare.
Iar acum, când era vorba de trei paşi mai la o parte,
Să salvezi pe un prieten care se afla pe moarte,
După cum citim Scriptura, parcă nici nu Ţi-a păsat,
Ci-ai mai stat vreo două zile, şi-abia-n urmă ai plecat.
Şi ca Avraam îţi zicem: Doamne, nu Te mânia;
Încă o nedumerire, şi-apoi Te vom asculta:
Dacă, Doamne, Tu eşti gata să dai sfânta Ta răsplată
Până şi acelui care dă doar un pahar cu apă,
Cum le laşi Tu-acum pe Marta şi Maria-n disperare,
Să aştepte două zile până fratele lor moare?
Ele care-au avut uşa casei lor mereu deschisă,
Când acum sunt în nevoie s-o afle pe-a Ta închisă?...

Domnul a tăcut o vreme. Iar în timpu-acesta eu,
Reluând din nou citirea Scripturii lui Dumnezeu,
Am căutat să văd acolo dacă mai găsesc cumva
Situaţii ca acestea, ca să le pot compara.
Şi-am găsit două exemple: pe Corneliu, şi apoi
Pe Isus sus pe Golgota, cum i-ascultă pe-amândoi
Dumnezeul sfânt din ceruri. Să vorbim puţin acum
Despre felul cum ascultă Dumnezeu pe un păgân.

Întâlnim în Cartea Sfântă pe Corneliu cel zelos,
Rugându-se zi şi noapte, tot ca şi un credincios.
Ce frumos se vede-aicea cât de prompt răspunde Domnul
Rugăciunilor pe care I le-nalţă oricând omul!
Nici n-a reuşit Corneliu să-şi termine ruga lui,
Că i-a şi sosit solia cu răspunsul cerului.
Când vezi cu câtă iuţeală se pogoară Domnul Sfânt
Să asculte rugăciunea unui om de pe pământ,
Ţi se pare că tot cerul e intens preocupat
Să răspundă celor care rugăciuni I-au înălţat.

Cu-acest gând frumos în minte şi foarte-ncurajator,
Haideţi să vedem acuma un contrast uluitor.
Suntem la Iordan cu Domnul. Iată-L, este botezat,
Şi în clip-aceea cerul s-a deschis şi-a declarat
Că Isus e din vecie Fiul Tatălui iubit,
În care Tatăl plăcerea, ca Fiu şi om, Şi-a găsit.
Iată-L iarăşi tot pe Domnul, sus, pe muntele schimbării,
Unde Tatăl Îl declară subiectul adorării.

Şi-acum, după toate-aceste mărturii copleşitoare
Ale dragostei de Tată pentru Fiul Său, Cel care
Plin de slavă-a fost şi sfânt, Şi în cer, şi pe pământ,
Să mergem sus la Golgota unde, atârnat pe cruce,
Suferea Cel Cărui vină nimeni n-a putut aduce.
Iată-L suferind acolo chinuri care niciodată
Nu pot încăpea în mintea noastră de păcat spurcată.
Asta e culmea mirării cea mai mare pe pământ:
Cum se poate ca atuncea când Se roagă acest sfânt
Nici un glas de nicăiria, ceru-ntreg să amuţească,
Ba chiar Dumnezeu din ceruri, Tatăl Lui, să-L părăsească?
Cum? Când un păgân Îl strigă Dumnezeu n-a aşteptat
Să-şi sfârşească rugăciunea, ci-i răspunde imediat;
Iar când Fiul Său Preasfântul strigă-n mare disperare,
Ceru-ntreg tace ca plumbul! ... Cum se poate asta oare?....

La-nceputul poeziei, am spus noi că doar cei care
Nu sunt repezi în verdicte, ci aşteaptă cu răbdare,
Vor primi lumină sfântă şi cerească-nvăţătură
Din ceea ce pentru alţii e un nonsens în Scriptură.
Urmărind pe-Acela cărui, părut, I S-ar fi făcut
Cea mai mare nedreptate când, strigând, ceru-a tăcut,
Îl găsim, după-nviere, într-o stare care-aduce
Perfectă iluminare peste ce-a-ndurat la cruce.
Ce-a fost El în toată viaţa, a fost Fiu ascultător.
Crucea însă, numai crucea, L-a făcut Mântuitor.
Ca să îmi răspundă mie azi, când Îl strig din păcat,
Tatăl a tăcut când Fiul de pe cruce L-a strigat.
Şi dacă atunci la cruce Tatăl Sfânt L-a părăsit,
A fost numai ca să poată astăzi să fie primit
De un neam întreg de oameni, cu care în bucurie
Să petreacă veşnicia nesfârşită-n părtăşie.

*

Din exemplele acestea, cum ni le-a lăsat Scriptura,
Raportat la tema noastră, să găsim învăţătura!
Isus deci primind solia că cel pe care-l iubea
E căzut din greu la boală, chinul morţii suferea,
În loc să se ducă-n grabă să-i arate că-l iubeşte
Două zile nici cu vorba nu îi dă măcar de veste;
Ci abia după ce moare, cu vreo patru zile-n urmă,
Merge şi Isus acolo, însoţit de mica-I turmă.
Cele două surori plânse Îi spun: "Doamne, e-n mormânt!"
La această veste Domnul le răspunde un cuvânt
Ce conţine-o taină-adâncă şi o-nvăţătură care
Poate fi considerată aproape ca cea mai mare.
Prima dată Domnul spune: "Lazăr va fi iar cu voi".
Ele zic: "O, da, ştim, Doamne, că în ziua de apoi".
Iar a doua oară Domnul le face descoperirea
Că El nu-i doar învierea, ci-i şi viaţa, nemurirea.

Iată deci pentru ce Domnul n-a venit imediat,
Ci-a lăsat să moară Lazăr şi nu l-a mai vindecat.
Dar deşi câteva zile ele-au suferit cumplit,
Cine poate spune-acuma câştigul de la sfârşit?
Ele-L cunoşteau pe Domnul doar ca sfânt vindecător;
Azi însă li se arată al vieţii-ntreţinător.
Li s-a luat nădejdea pusă într-un Lazăr trecător,
Ca să poată să şi-o pună într-al vieţii Făcător.
Ele-aflând acum că Domnul nu-i numai vindecător,
Ci El este însăşi viaţa şi al ei susţinător,
Au trăit o viaţă plină de nădejdi şi bucurie,
Căci trăiau prin Cel ce-i viaţa, şi acum, şi-n veşnicie.