Cine vrea?

Cine vrea un colț de pâine,
Lapte, miere sau mai mult?
Nu vreți astăzi? Poate mâine,
Că eu stau şi vă ascult.
Mai eşti, Doamne, pe pământ?
Că mi-i foame şi-i târziu…
Ai lăsat săracii, ştiu,
Dar săracii nu mai sunt.

Mi-e frig tare, oameni buni,
Prin tot trupul parcă-mi ninge;
Cine vrea nişte cărbuni
Fiindcă focul meu se stinge?
L-aş aprinde, dar n-am lemne…
Uite-i văd - şi-ncep să strig
La acei ce-au stat în frig –
Dar degeaba le fac semne.

E-ntuneric şi pustiu.
Cine vrea o mângâiere?
Am pe undeva, nu ştiu,
Stă ascunsă în tăcere.
Şi-s legat de glasul care
Mi-a cerut o vorbă bună,
Gura n-a putut s-o spună
Din prea multă nepăsare.

Vreți plăcinte? Vreți răcoare?
Vreți un zâmbet? Altceva?
Că mi-e sete şi mă doare
Timpu-n care se putea.
E târziu? Nu ştiu prea bine.
Însă poate că visez
Că mi-i rodul fără miez
Şi săracii fără mine.

Vreau să-mi pese. Cine vrea
Pâine, haine şi căldură?
Şi-am cuvinte bune-n gură,
Pentru oameni suferinzi…
Și să știți că-i treabă grea,
Mila de-o vei arunca,
Înapoi ca s-o mai prinzi.