Cine poate?....

Cine poate să ne poarte, prin văzduhul tulburat? ,
Când suntem urmașii Celui, ce în ceruri e-Mpărat,
Cine poate azi o teamă, ca să lase peste noi? ,
Când Stăpân ne este Domnul, și suntem mereu în doi.

Cine poate ca s-aducă, tulburare azi în gând? ,
Când în el mereu e Domnul, și sub soare... și în vânt,
Când întruna o cântare, este-n el azi fredonată,
Nimenea vre-o tulburare, să aducă, n-o să poată.

Cine poate ca să stingă, o iubire ce-i divină,
Cine poate să închidă, inima de ceruri plină,
Când ea bate-ntotdeauna, pentru-Alesul ei mereu,
Nu e om... El este viață, El e viu, e Dumnezeu.

Dar să facă azi o gură ca să tacă... cine poate? ,
Dar privirea cea de ceruri ațintită s-o despartă,
Ce-i mereu în așteptarea, Celui care va veni,
Ea doar crede că vre-o dată, nimic nu-i va despărți.

Cine poate să oprească sufletul îndrăgostit,
Să alerge către viață, către-Acel ce-i răsărit,
Când el are-un loc acasă, pregătit de-a sa iubire,
Să petreacă sus în ceruri, el cu ea o nemurire.

Dar să stingă astăzi focul ce mereu este aprins,
Cine oare îndrăznește ca să spună că e stins,
Când el arde pentru Domnul, de iubire și de dor,
Nimeni... căci nu este focul, celor triști care cobor.

Să dărâme temelia, ce-a zidit-o mâna Sa,
Nici-un om... nici-o putere, niciodată n-ar putea,
Căci lucrarea ce-i de Domnul, începută pe pământ,
E lucrarea ce își are, un sfârșit în cerul sfânt.