Cine esti Tu?...

Cand ochii mei, dupa odihna noptii,
In zorii diminetii se deschid
Multimi de ganduri zboara spre Tine
O D-l meu si inima-mi deschid.

O D-ne, in haul nestiintei
Si ne-ntelese-mprejurari
Din zori si pana-n faptul serii
Pun nesfarsite intrebari.

Imi indrept privirea mea spre stele
Spre nesfarsite galaxii
Te caut D-ne printre ele
Tu cine esti? De unde vii?

Privesc intrebator spre munte
Ma-nalt pe stanca din Horeb
Doresc sa te gasesc Stapane
Caci am atatea sa te intreb...

Privesc intinsa bolt-albastra
Si ochii mei s-afunda-n ea
Gasi-voi oare aici raspunsul
Ce-l vreau la intrebarea mea?

Din miile de constelatii
Ce le privesc mereu mereu
Care esti Tu? In care spatii
De infinit, esti Domnul meu.

Ma zbat in ceata nestiintei\
Si-n zbuciumul meu sufletesc
Deschid zagazurile mintii...
Nu pot nicicum sa te gasesc.

Te vad in firul cel de iarba,
Din orice floare imi zambesti
Te simte fiinta mea intreaga
De unde vii? Si cine esti?

Ce continente neexplorate?
Ce univers sa mai privesc
Ca-n tot ce misca si respira
Si-n tot ce vad Te regasesc...

O molecula-n emisfera
Ma simt in spatiul nesfarsit
Sau un atom cazut pe-o sfera
Care se pierde in infinit

Si nu stiu D-ne nici de unde
Am aparut pe-acest pamant
Si ce menire am in lume
O, spune-mi D-ne, cine sunt?

Pierduta-n ceata nepatrunsa
Ce-mbraca stanca din Horeb
Te caut D-ne-ti cer lumina
Caci am atatea sa te intreb...

Si-atunci in coplesirea beznei
Ce peste fire s-a rasfrant
O voce-n culmea biruintei
Imi spune:''Eu sunt Cel ce sunt''!

- Eu am luat pamantu-n mana
Cu apa Eu l-am plamadit
Si am pus in el suflare sfanta
Si - OM - pe tine te-am numit

Am plamadit pamantul cu iubire
Cu patima iertarii l-am dospit
Si tot ce-am vrut sa trec in nemurire
In tine omule-am sadit!

Un fulger izbucnii parca din ceruri
Spargand a noptii bezna-n care stam
Facu lumina-n mintea mea-ntr-o clipa
O D-ne! cat de orb eram...

Intrezaresc acol-departe-o cruce
Vibrand in raza de durere
Mareata-n soare ea straluce
Apoi se stinge in tacere.

Caci toate "vanturile" sufla
Sa stinga flacara de soare,
Iar globul zilei sangereaza
Apoi se-ntuneca...si moare.

O omule! In toarce-ti fata
Ca sa privesti la chinu-n care
Se stinge Flacara Iubirii
Cersiind tot pentru tin-iertare.

E Fiul omului ce moare
In chinul Crucii pe Calvar
- "O Tata Sfant, iti cer iertare
De vrei, sa-mi iei acest pahar..."

E fiul omului ce-n ruga
Purtandu-si trupul catre moarte
Sudori si lacrimi mari de sange
Se scurg pe Golgota in noapte.

E fiul omului ce-n soapta
Rosteste vorbe de iertare
Apoi pluteste-ncet cu ganduri
Prin spatiu-n veacuri viitoare...

Si indreptandu-se spre mine
Priveste trist, apoi imi spune:
- "Eu rabd calvarul pentru tine
O, omule ! Eu nu-s din lume."

Prin raiul lumilor de taina
Pluteste-acum spre infinit
Ca pe-un ecran cu diadema
Citesc in spatiu: "S-a sfarsit"

Si-n clip-aceea dintr-odata
Intr-o lumina orbitoare
Tasneste-o flacara de sange
Zburand spre veacuri viitoare.

Si-n zborul ei, spre nesfarsire,
M-am vazut gol, facut din tina
Si-n licarirea-i argintie
Stiam ca eu sunt cel de vina

Si tot mai mult a mea privire
Se-nfipse-n bolta nepatata
Si-atata sfanta bucurie
Ma napadi atunci deodata

In clipa asta tainica si mare
Jertfesc iubirii sufletu-mi pierdut
O, Domnul meu, putea-voi astazi oare
Sa-ncep viata de la inceput?

Doresc sa fug, sa las trecutu-n urma
Sa-mi usurez povara de tarana
Mai sus, mai sus de-acum fara zabava
Sa iti cersesc paharul de osanda.

Caci astazi stiu ce-i mantuirea
Rascumparata-n foc si chin
Zadarnica mi-e-ntrebarea
De unde si de ce venim.

Scaldata-n raza de lumina
Cobor incet de pe Horeb
Si-ti cer smerit iertare, Tata
Caci nu mai am ce sa Te-ntreb.