Cine-a pus cârciuma-n drum...

Cine- a pus cârciuma- n drum...

Cine- a pus cârciuma- n drum,
A avut o socoteală...
S- amețească pe nebun ,
Să- l fure, prin jecmaneală...

A dorit imbogațire,
Pe prostia omenească,
Că... distruge multe case,
Nici n-a vrut să se gândească...

De-aia mă ridic aici
Și -mpotriva lui mă scol,
Pentru c-a distrus ființe,
Prin vânzarea de alcool !

Astăzi, descendenții săi,
Fură soți, fură flăcăi,
Fură liniștea din casă,
Fură pâinea de pe masă...

Fură vieți, fură ființe,
Fur- a inimii dorințe,
De lumină îi desparte...
Și le-aduce-n viață...moarte ...

Deci, cântarea, e prostească,
N-are cum să veselească,
Pe cei ce-au la ușa lor...
Un consumator de- alcool...

Cui s- aducă bucurie,
Cârciuma din colțul străzii,
Când o mamă, o soție,
Trebuie s- adoarmă plozii...

Însă ei, cu burta goală,
Ghemuiți în a ei poală,
O întreabă și- o descoasă:
” Când ajunge tata acasă?”

” Nu știu” ...spune mama tristă...
”Poate azi, sau poate mâine...
Poate- aduce bani de pâine...
Și-nțelege că există

Cârciumari, ca să- i ia banii...
Și- i împuținează anii...
Pentru dânșii nu contează,
Dacă viața- i se scurtează...

Ce contează...este banul
Ce le umflă...burdihanul
Se îmbogățesc prin jaf...
Și făcând, destine...Praf...”


trist...