CINCI PIINI DE ORZ SI DOI PESTI

CINCI PIINI DE ORZ SI DOI PESTI
Citim adesea in scriptura
De imulţirea pîinilor
Azi vrem să luăm-învăţătură
Înspre folosul tuturor

El n-avea timp pentru odihnă
Şi tot poporul-l îmbulzea
Veneau adesea mînă-n mînă
Cuvintele i le sorbea

În miez de zii pe malul mării
S-au adunat chear mii şi mii
Unii răspund duios chemării
Urmîndu-l pînă şi-n pustii

Bolnavi săraci ,de zile-ntruna
Nu se gindesc că-au obosit
Nu au cu ei nici măcar pîine
Cuvintul sfînt au absorbit

Isus se uită spre ei cu milă
Vede cit sunt de obosiţi
Sunt mame cu copii in braţe
Şi –acum cu toţi au flămînzit

Atunci se-aude o-ntrebare
Copii ce este de mîncat
Să dăm la astă adunare
Cari de trei zile ne-au urmat

Dar ucenici cu mirare
Se uită înspre-nvăţător
Suntem la mare depărtare
De unde pîine şi de zor?

Un copilaş în a lui traistă
I-a pus mămica de măncat
Mîncarea este neatinsă
Şi la Andrei i-a cuvintat

Am eu aici ceva merinde
Hai dă-le la Învăţător
Andrei străbate prin mulţime
Aşa în văzul tuturor

Le ia Isus spre toţi priveşte
Şi într-o rugă-a izbucnit
Tată din cer te rog priveşte
Şi fă-ţi lucrarea pe pămînt

La ucenici le porunceşte
Poporul tot să steie jos
Şi băieţelul lung priveşte
Ce prînz cu păinea lui de orz


O! de era de grîu ce bine
Dar cine mănîncă din ea
Poporul sau Isus o ţine
Doar pt cei de-alăturea

Dar tot mai bine-i şi o pîine
De orz de cît stomacul gol
Dar o ce har şi ce minune
S-a complectat un mare gol

A dat la toţi pe săturate
Mîncatau peste patru mii
Şi resturile adunate
Se strîng în coşuri mărturii

E bună-o faptă cît de mică
E bună-o vorbă ,un cuvint
E de folos, nu fă risipă
Căci vine Domnul în curînd

Te duci în alergarea vieţii
Şi zici ce miez există în cuvînt
Nu are-alesele virtuţii
Oare nu este spus în vînt

Cine-mi ascultă mie sfatul
Eu nu-s decît un tinerel
Prea slab şi nu prind înţelesul
Stă-n sinea lui aşa vreun ţel

Cine-l ascultă ,cui i-l place
Este o pîine aşa de orz
Şi parcă-aşa fiori mă trece
Nu rîde ei de aşa prînz

Alţi aduc prăjiturele
Ce-alunecă uşor pe git
Ce rost mai au vorbele mele
O pîine aspră stă în gît

Hai nalţă azi o mijlocire
Şi nu te da-napoi un pas
La cei flămînzi le face bine
Ascultă azi divinul glas

Cel ce mănîncă –a ta bucată
Poate e rău descumpenit
N-are spre ceruri nici o poartă
Prin cari să fie izbăvit

N-are lumină pe cărare
Nu vede divinul izvor
Are nevoie de-o-ndrumare
Tu eşti cel mai folositor

Răpus de boli şi suferinţă
Ca şi Agar cea din scripturi
Poate nu are nici credinţă
O! dă-i ceva fărţmituri

Un zîmbet , un verset, un bine
Un sentiment duios şi sfînt
Va face astăzi şi din tine
Ca băieţelul din cuvînt

Un purtător de apă vie
Pîinea de orz că ţine sas
Şi vede calea în pustie
Acum în cel din urmă ceas

Cine mai poartă astăzi traista
Cu pîini în drumul cel pustiu
Acum cînd este-o mare grabă
Şi prea puţin cuvîntul viu

Nu urmării numai oferte
Prin care tu să dobîndeşti
Prin care urci a lumii trepte
Gonind in lucruri pămînteşti

Nu te gîndi numai la lauri
Numai la-un nume pe pămănt
Gîndeşte şi la veşnicie
Strîngeţi comori pt cel sfînt

O! ce ar fi mîncat mulţimea
Şi cum era-nălţat Isus
De nu era şi băieţelul
Să poarte-n traistă darul dus

Şi întcă douăsprezece coşuri
Cu cari în cer ne-om întălni
Ce stau acolo mărturie
N-ai vrea să porţi azi pietre vii

N-ai vrea să porţi divina pîine
Hai poart-o nu te obosi
Împarte-o-n opt sau chear în nouă
Căci nu şti ce se va ivi

Pune o lacrimă, o vorbă
Mai pune stîlpi pe drum în sus
Fii o făclie dă o fărmă
Şi partea ta e cu Isus

Va fii o salbă în vecie
O! mult mai mult deît tu crezi
De şti să porţi o apă vie
O clipă să nu încetezi


Şi vine-o zi în veşnicie
Cînd vom vedea fărîmituri
Ce au ţinut nădejdea vie
În vremi de-amare poticniri

Chear de n-a şti întreg pămîntul
De pîinea şi de taista ta
Acolo-n cer la cel prea sfîntul
Se scrie alergarea ta

Se scrie cum tu în pustie
N-ai hoinărit cu pumnii-n sin
Ci ai purtat sfinta solie
Pentru acei cazuţi în drum

Poart-o şi azi, poart-o şi măine
Şi intr-o zi te-oi odihni
Cîntînd cu îngerii mărire
Căci lupta grea se va sfîrşi

AMIN