Chiar de,ar fi să trec prin viață

Chiar de-ar fi să trec prin viață, prin mai multe încercări
Nu aș vrea să îmi pășească, pasul pe multe cărări,
Vreau să fiu mereu statornic, vreau să fiu neclătinat,
Pe cărarea care Domnul, pe Golgota ce-a urcat.

Chiar de gust din suferință, eu pe cale zi de zi,
Pasul meu pe ea vreo dată, eu nu vreau a se opri,
Vreau să fie-a mea oprire-n brațele Celui divin,
Și să plâng fără-ncetare, la-l Său piept doar să suspin.

Chiar de-ar fi să trec pe marea, tulburată ce va fi,
Nu îmi este nici-o teamă de-orice val poate veni,
Mă avânt eu printre ele, căci la mal vreau să ajung,
Pe un mal unde vre-o dată, nu voi fi acel ce plâng.

Chiar de trec și prin cuptorul, ce-i de șapte ori încins,
Nu voi fi eu niciodată, în cuptoru-aprins învins,
Eu în el nu voi fi singur, vom fi doi, eu și Isus,
Este Cel ce-mi dă putere, din puterea Sa de sus.

Dar și-atunci când pasu-mi trece, prin al văii rece-adânc,
Plin de șoaptele străine, vrând să-mi tulbure-al meu gând,
Nu mă las eu niciodată, dus de ele-n amăgiri,
Căci purtat sunt eu în viață, pe-aripile de iubiri.

Sunt purtat pe-aripi de milă, căci în dreptul meu Isus,
De pe tronul îndurării, viață El de sus a spus,
Oriunde m-ar duce drumul, e mereu în față mea,
Greul meu îl duce Domnul, cel ce-ncearc-a m-apleca.

Dar de-ar fi să trec prin noapte, printre stele-L voi vedea,
Căci doar El răsare luna, să văd calea-n noaptea grea,
Voi răbda doar în tăcere, căci doresc un răsărit,
Ce-i după această noapte, ce pământul l-a umbrit.

Chiar de-ar fi să trec prin toate, ce în față mi-au ieșit,
Nu mi-e teamă căci de Domnul, eu mereu sunt ocrotit,
El mereu doar izbăvire, mie-n viață mi-a adus,
Să se vadă că în viață, sunt condus eu de Isus.