Chiar de s-ar ridica adâncul

Chear de s-ar ridica adâncul, un zid de el mi-ar fi,
Eu știu că-l am în ceruri, pe-Acel ce va veni,
El zidul să dărâme, oricât ar fi de gros,
Căci este Împăratul, al meu Domn sfânt... Hristos.

Oricât ar fi de mare, și valul ce-l ridică,
Cu El mereu de mână, nicicând nu-mi este frică,
De cel ce astăzi urlă, pe Domnul că-L iubesc,
De el nu-mi este teamă, în față când pășesc.

Oricât de-ntunecată, o noapte va veni,
Voi căuta lumina, eu știu... va răsări,
Lumina care-i sfântă, să-mi dea lumină-n noapte,
E cea care alungă, acele negre șoapte.

Oricât ar fi suspinul, de greu și de adânc,
Oricât ar curge lacrimi, în clipele ce plâng,
Îmi voi aduce-aminte, de Cel ce-atunci odat,
Pe Golgota pe-o cruce, a fost sacrificat.

Oricât ar fi de rece, o ploaie ce-mi stropește,
Al meu suflet ce astăzi, pe Tine te iubește,
Nu voi privi la ploaie, ci duncolo de nori,
Mereu în așteptare, să văd cum Tu cobori.

Oricât ar fi de mare, furtuna ce-a pornit,
Pe marea vieții mele, voi fi doar izbăvit,
Căci barca-i cârmuită, și dusă ea la mal,
De Împăratul slavei, El mustră orice val.

Eu știu sfinte Părinte, oricât mi-ar fi de greu,
Tu îmi vei da putere, căci mila Ta mereu,
De mine e văzută, Isuse-n orice zi,
Nicicând pe firul vieții, eu singur nu voi fi.