Chiar de gura mea îmi tace

Chiar de gura mea îmi tace,
Inima nu va putea,
Căci o flacără fierbinte,
De iubire arde-n ea.

Chiar dacă din jur se-aruncă,
Pietre răni ce au lăsat,
Eu îl laud doar pe Domnul,
Pace mie El mi-a dat.

Oricât astăzi e de mare,
Crucea eu care o car,
Pe un deal abrupt spre culme,
Rabd... răbdarea e un dar.

Și îi mulțumesc de toate,
Care le-a îngăduit,
Căci mi-a dat mie o formă,
Și prin har m-a întărit.

Chiar dacă sunt piedici multe,
Pe-a mea cale-n fața mea,
Voi privi în sus... spre ceruri,
Ca să nu le pot vedea.

Căci o țintă am în viață,
Să ajung la Dumnezeu,
Este unica dorință,
Ce o am întruna eu.

De se-aruncă cu ocară,
Chiar de prigonit voi fi,
Nu pot pasului o clipă,
Alergarea a-i opri.

Sunt grăbit s-ajung în ziua,
Când pe Domnu-l voi vedea,
Și de toate suferite,
Eu atunci le voi uita.