Chiar de ești lovit de oameni

Chiar de ești lovit de oameni, stai doar lângă Dumnezeu,
Nu cei mari ajung în ceruri, ci acei ce plâng mereu,
Cei cu lacrimi ce sunt astăzi zi de zi pe-a lor obraz,
Cei ce gust-amărăciunea, și au parte de necaz.

Chiar de prigonit de oameni, ești pe drumul tău spre cer,
Fii doar bucuros... e drumul celor care ei nu pier,
Și Isus o fost odată, de cei răi batjocorit,
Alungat, lovit cu pietre, și cu biciul biciuit.

Chiar de este mult prea mare, suferința ce o ai,
Umilit la poala crucii, tu mereu în ea să stai,
Și Isus cu suferință, a urcat pe deal cândva,
A răbdat până la capăt, prigonirea ce-a fost grea.

Chiar de ești scuipat de oameni, care cred că ei vestesc,
Cei plăcuți ce-s pentru lume, nu-s din soi Dumnezeiesc,
Tu ascultă numai glasul, Celui care a murit,
Nu vei fi de el vre-o dată, fiu de Dumnezeu... rănit.

Căci o vorbă care vine, de la bunul Dumnezeu,
Ea nu lasă răni vre-o dată, te-ntărește ea mereu,
O mustrare te ridică, nu te pune la pământ,
Dacă este coborâtă, dintr-un loc prea-nalt și sfânt.

Cere astăzi doar lumina, ce de sus va coborâ,
De rămâi sub ea... vre-o dată, nu poți fi tu doborât,
Chiar dacă răcnește tare, cel rău poate doar răcni,
Însă Domnul cu iubire-n ajutor îți va veni.