Chiar de-ar fi să trec prin valuri

Chiar de-ar fi să trec prin valuri

Chiar de-ar fi să trec prin valuri, de nimic eu nu mă tem,
Lângă mine se coboară un fior... adânc când gem,
Lângă mine vine Domnul, El vâslește-n locul meu,
Eu vre-o dată nu singur, e cu mine Dumnezeu.

Chiar de-ar fi să vină noaptea, eu pe El îl voi vedea,
Căci mereu îl las pe Domnul că să meargă-n fața mea,
El îmi luminează calea, orișicât de bezn-ar fi,
Niciodată-n nici-o bezna, cu Isus n-oi rătăci.

Chiar de-ar fi să gust izvorul, lacrimilor nesecate,
Știu că-n dată vine Domnul, îmi va face El dreptate,
Chiar de are astăzi gustul, cel amar ca de pelin,
Simt fiorul alinării cum, coboară în suspin.

Chiar de vin neînțelese, vremuri... eu spre cer privesc,
Chiar de pleoapele-mi sunt grele, niciodată nu clipesc,
Căci mereu o adiere, de iubire o simt eu,
Și atunci când stau de veghe, mie nu îmi este greu.

Căci iubirea-mi dă putere, este-n mine mereu vie,
A mea inimă îmi umple, ce a fost cândva pustie,
Chiar de-ar fi să trec prin grele, de nimic eu nu mă tem,
Căci îndată se coboară, Domnul meu, când eu îl chem.

Chiar de-apare și cuptorul, cel de șapte ori încins,
Știu că-n el va fi și Domnul, nu voi fi de foc atins,
A lăsat scris în cuvântul, ce și astăzi îl citim,
Că noi singuri niciodată și niciunde n-o să fim.

Și îmi iau avânt prin toate, căci îl cred eu pe cuvânt,
Să-l slujesc vreau pân-la moarte, cum am spus în legământ,
Am văzut credincioșia, marelui meu Dumnezeu,
Credincios aș vrea întruna, să îi fiu și Lui azi eu.
Amin