text Poezii crestine

Chiar de-ar fi

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14

Chiar de-ar fi prin valea morții, ca să trecem noi mereu,
Nu ne temem... totdeauna e cu noi și Dumnezeu,
Chiar de-ar fi să bem paharul, de ocară azi pe drum,
Cel ce ne-a strigat pe nume, e cu noi El și acum.

Chiar de-ar fi în prigonire, de păgâni să fim împinși,
Nu pot să ne dea un nume, nume de creștini învinși,
Căci la cârmă este Domnul, și putere ne va da,
Să putem în prigonire, mult iubi... mult a răbda.

Chiar dacă și azi se-aruncă, pietre grele înspre noi,
Ei îl vor lovi pe Domnul, și în lupta cea în toi,
Va lupta întotdeauna, să ne apere mereu,
Mâna ce a stat pe cruce, mână cea de Dumnezeu.

Chiar de-ar ridica și valuri, marea din al ei adânc,
Îl vom lăuda pe Domnul și în valuri... doar cântând,
Vom rămâne-n închinare, marea când s-ar tulbura,
Jos la cruce unde pace-ntotdeauna vom afla.

Vom găsi și alinare, la picioarele ce-odat,
Pe pământul suferinței, doar desculț ele-au călcat,
Ca noi azi... în orice vreme, în picioare doar să fim,
Chiar dacă-i venită vremea, cea din urmă ce-o trăim.

Chiar de-ar fi să trecem astăzi, și sub norii furioși,
Nu oprim o clipă pasul, vrem să fim cei glorioși,
Căci în fața noastră-i Domnul, călăuză e mereu,
Netezește-a noastră cale, Fiul cel de Dumnezeu.

Dar... dacă azi ne va trece, prin cuptoarele fierbinți,
Vom răbda căci vrem s-ajungem, unde sunt acei ce-s sfinți,
Para lor nu ne va arde, e și Domnul în cuptor,
Nouă să ne dea putere, apă rece din izvor.

Chiar de-ar fi mai greu azi drumul, singuri nu îl vom urca,
E cu noi întotdeauna, Domnul... care mult ar vrea,
Să urcăm până la capăt, să luptăm astăzi mereu,
Chiar dacă abrupt e dealul, chiar dacă e astăzi greu.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>