Chiar dacă norii se scutură-n zi

Chiar dacă norii se scutură-n zi,
Chiar dacă noaptea-i fierbinte,
Chiar dacă iarăși pustiu-i întins,
Alerg doar spre cele ce-s sfinte.

Chiar dacă parcă e totul pierdut,
Nădejdea nu-mi este zdrobită,
O dragostea care pe cruce-am văzut,
Ea este cea nemărginită.

Chiar dacă plânsul îmi este amar,
Zâmbetul fața-mi străluce,
Căci am privirea și gândul în zbor,
Doar spre odihna la cruce.

Unde iubirea divină-ntâlnesc,
Dar și lumina cerească,
Ce ma conduce spre Țara de sus,
Țara cea Dumnezeiască.

Chiar dacă arde cuptorul aprins,
Harul îmi este-o răcoare,
El mă conduce sub raze fierbinți,
Doar la al vieții izvoare.

El mă conduce în visele vii,
Care își au împlinirea,
Sus unde locul în veci este sfânt,
Locul numit nemurirea

De voi păși peste lei sau năpârci,
Teama nu-mi este popasul,
Doar voi urma... urma albă spre cer,
Lui îi ascult eu taifasul.

Lui îi ascult eu și strigătul blând,
Căci doar un cer mă iubește,
El mă cunoaște când sunt strâmtorat,
El lupta grea biruiește.

Nici-o urgie nu-mi poate opri,
Inima-n piept sa mai bată,
Căci ea bătaia își are mereu,
Doar pentru Sfântul meu Tată.

Nimeni nu poate din mine să ia,
Dragostea cea-nfloritoare,
Este sadită de-o mână de sus,
Plină și azi de-ndurare.
Amin