text Poezii crestine

Chemat de Domnul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Nichifor Nicu
Chemat de Domnul
autor: Nichifor Nicu
04/02/2021. ora: 07:20

Nimic și nimeni nu mă va opri, să scriu ce Domnul îmi va spune,
Căci El mi-a-ncredințat și darul și puterea-n al Său nume.
Chemat de Domnul, nu de oameni, pășesc-nainte fără teamă,
Căci El a fost mereu cu mine, mi-a fost și tată dar și mamă.

Îmi amintesc, copil eram, purtam o groază și o teamă-n mine,
Eram batjocorit de mulți și mă făceau toți de rușine
Râdeau și cei din adunare, eram nimicul dintre ei,
Nu prezentam vreun interes, nu valoram măcar doi lei.

Dar pentru Domnul n-a contat și n-a avut vreo importanță
El a văzut mai mult în mine, mi-a dat putere, siguranță.
M-a îmbrăcat cu haine noi, mi-a dat curaj și-nțelepciune,
Și astăzi sunt ceea ce sunt doar prin a Domnului minune.

Căci Domnul S-a-ndurat de mine și în mila Lui cea mare,
M-a scos din praf și din ruine, m-a curățit, mi-a dat valoare.
Mi-a oferit prin testament, dreptul de ai fi copil,
Și vreau să îi rămân fidel, la crucea Lui, m-aplec umil.

De-aceea, nu mă voi opri, voi folosi mai mult talanții
Și nu mă voi lăsa zdrobit sau trântit de către alții.
Lui Dumnezeu îi datorez, tot ce am și tot ce sunt
De glasul Lui voi asculta și voi rămâne în cuvânt.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

O Dată Spune Dumnezeu!
`O dată Spune Dumnezeu! `O dată Spune Dumnezeu.De două ori să-auzim noi.O dată El a glăsuit.Iar noi cu drag să fi-nplinit. .O dată tainic a vorbit.Și alte dăți mai deslușit.Dar că să știi ce-i de-mpli... Citeste mai mult >>
Mă întreb!
Doamne, merg eu oare bine?Căci văd că nu mai sunt jignit,Căci astăzi eu mă uit la mineȘi cei lumești nu m-au lovit.Doamne, mai spun eu oare Adevărul?Căci văd că nu mai deranjez,Încep eu să distrez pop... Citeste mai mult >>
Armonii
Armonii,Armonios minunile se-mbină,Minunile făcute, Doamne,de-a ta mână,Chimie, fizică și matematiciLe-ai dat ca instrumente,La tinerii simpatici! ! ... ,Iar limba cea românăTu, ne-ai ales-o TatăDomo... Citeste mai mult >>
Alb și negru...
Alb și negru...Înțelepciunea Ta, e necuprinsăȘi omul, îl iubești, cu-o dragoste aprinsă! ! ...Și totuși mai sunt unii, Doamne, Ce Te neagăCând făurit-ai toată lumea, asta-ntreagă...Cerurile, Tu, le-a... Citeste mai mult >>
La trezire!...
La trezire! ...La trezire, Te rugămDupă ce Îți mulțumim,Pentru ziua ce-o trăimÎn Tine ne fă să stăm!Ție, să ne închinămSă Te binecuvântăm,Numele să-Ți înălțămYahve Duhule etern,Și cumva-mpăcați cu Ti... Citeste mai mult >>
Un cod portocaliu dar și unul roșu
Un cod portocaliu dar și unul roșuUn cod portocaliuDe căldură solarăÎmpiedică omul,Să iasă afară! ...E vară în toată puterea,Doar că această vipieNu-i dă ființei umanemângâierea,Ci duce la o pustiire... Citeste mai mult >>
Acum e timpul
Acum e timpulAcum e timpul de pe urmăCu încercări și cu amarCând e atâta nepăsareȘi alergare în zadar,Căci mulți pe căile străineDe Domnul și de sfântul harSunt prea cuprinși de înșelareȘi fără al cr... Citeste mai mult >>
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)
Zilele de început ale Apocalipsei(forma autentică)DOMNUL, ne-a chemat la viață,Și doar de bine, ne-nvațăCu bunătăți ne răsfață...Și nu cere, vre-o chitanță.Ele-s decontate-odatăLa timpul de judecată,... Citeste mai mult >>
Cu Smerenia,cum stai?
`Cu Smerenia, cum stai? `A fii Sfânt, nu poți oricum.Și nici să te abați din drum.A fi Sfânt trebuie smerenie.Și lepădare de sine. .Smerenia nu vrea-nălțare.Smerenia cere Ascultare.Un Sfânt nu se va n... Citeste mai mult >>
Cum e pocăința ta
Oare cum este pocăința ta,Și cum trăiești în fața Domnului acuma,Cum este pocăința ta,De când ai venit la Domnul cu viața ta.Ești înflăcărat ca la început,De când pe Domnul L-ai cunoscut?Mai este inim... Citeste mai mult >>