Chemarea lui Petru

Pescar galileean, luptând cu marea
Pentru a-i smulge argintiul rod,
Te-ntreb, căci arde-n mine întrebarea:
Ce ai simţit când, auzind chemarea,
Ai părăsit şi barcă, şi năvod?

Era acolo şi Andrei cu tine
Când, lângă voi, oprindu-se din mers,
A zis Isus blajin: ”Veniţi cu Mine!”
Şi freamătul chemării vii, divine,
V-a răsturnat tot vechiul univers.

Pescar de oameni? Tu ştiai ce spune
Învăţătorul, sau era mister?
Ce ai simţit când prin adeziune
Porneai cu El ca să salvezi o lume
Ce rătăcise drumul către cer?

Ţi-am urmărit întreaga transformare,
Cum din amestecul de la-nceput
De slăbiciune şi înflăcărare,
Teamă, devotament şi lepădare,
Domnul te-a modelat cum El a vrut.

Ai fost în focul de la Cincizecime
Aşa cum ni se-arată în Cuvânt,
Atunci când au venit şi peste tine
Din ceruri limbi de foc, flăcări divine
Şi-ai fost umplut de Duh, de Duhul Sfânt.

Prin Duhul Sfânt ai păstorit o turmă
De oi, oiţe şi de mieluşei,
Cu râvnă sfântă care nu se curmă
Şi totul a-nceput... cu ani în urmă,
Când pescuiai la mare cu Andrei.

Ce ai simţit? Revin cu întrebarea
Chiar dacă voi părea prea insistent,
Pentru că şi acum sună chemarea:
Luaţi năvodul, lumea este marea!
Dar câţi sunt cei care răspund prezent?

Amin
Vulcan, 29 iun. 2010