Chemarea la datorie

A mai trecut o zi prin noi
Şi-n cea de mâine nu știm ce va fi.
Ca nişte simpli călători
Ne îndreptăm grăbiţi spre veşnicii.

Ca şi un tren ce-accelerează
E viaţa noastră pe pământ,
Ce dintr-o dată deraiază
Şi-o umbră-am fost, un nor luat de vânt.

Prea scurtă este viaţa
Să te gândesti aici la bogăţii
Dar ai destul din timpul
Să te gândeşti la veşnicii

Ce ai adus în astă lume,
Şi ce vei lua când vei pleca
Ai adunat comorile divine,
Sau vânt ai strâns în poala ta?

Stai pe un scaun şi asculţi Cuvântul
Şi-ţi spui tu singur,”eu sunt pocăit”
Dar azi te-ntreb: tu ce faci pentru Domnul?
Şi iară -ţi spui: ”să facă altul, eu sunt obosit”

Tu pentru Domnul nu vrei să lucrezi nimic.
Să spui la alţii că există Dumnezeu.
Sau crezi că Raiul e prea mic
Şi nu vrei nimeni să îţi ia locul tău?

Copiii fraţilor sunt grav bolnavi
Şi pentru ei te poţi ruga.
Ce semeni azi în rugăciuni
Aceea -n viitor vei secera.

Te-aşteaptă fraţii în spitale
Să te întrebe când ai să mai vii
Ca să le spui de Sfânta Cale
Te-aşteaptă azi românii din Menidi.

Sunt mulţi care aşteaptă Vestea Bună
Şi o cântare le-ar aduce bucurie
Chiar şi o strângere de mână
Este chemarea ta la datorie.