CHEMARE IN TIMP

CHEMARE ÎN TIMP
MOTTO— Apa trece, pietrele rãmân!

Nu uitã copilul, cea dintâi chemare,
A rugii fierbinte cu glasul duios,
Cuvântul din leagãn si prima strigare,
—Iubirea mamei, ce mângâe frumos!

M-am urcat în turnul de vis si de soare,
Pe drumul de ziuã cu flori de mãslin,
Atras de-un luceafãr de rouã ce doare,
M-arunc în vâltoarea timpului destin!

M-au cuprins izvoare care curg din mare,
În puturi de apã împânzite în larg,
Iar Râul se scurge în setea cea mare,
Pecetea credintei o pun la catarg.

Rãsare-o sãmântã, sub cerul de varã,
Când una apune, o alt-a iesit,
Desi-s norii negri, cu roua de-afarã,
Lumina învinge si rodu-i ivit.

Cu desaga-n spate, cãlãtorul de jos,
Sãmânta o pune sub brazda de plug,
Iar cerul o udã, de creste frumos,
Rodind în sperantã, dãruind belsug!...

Pe scara iubirii, pas cu pas în cer dus,
M-apropii de Casa, cu strãzi de argint!
Mã dau cu luminã, —licoare de sus,
Sã fiu totdeauna, copilul Tãu sfânt.

Ca o piatrã vie, slefuitã-n Har,
Mã pune Stãpâne, în Templul Tãu Sfânt,
Inimã-n noitã, piatrã de hotar,
Viatã nesfârsitã, în slavã si cânt!
Amin!