Cetățuia mea...

Plâng, cetățuia în care mă incredeam
S-a surpat, e ruină
Cu toții am crezut că e-Mpărat
Dar e si El tot lut, tot duh amestecat cu tină

Nu ne vorbește nici de Paradis
Nici de viață, ci de cruntă moarte
Si dacă-I spun c-oi fi cu El pân' la sfârsit
El zice că mă lepăd chiar în astă noapte

...O, Petre, n-ai citit Scriptura?
Eu, psalmul 22 l-oi împlini
Si voi ajunge ca un vierme
Însă a treia zi cu viața te-oi învălui ...

Plâng, cetățuia-n care ma-ncredeam
Da, s-a surpat, însă a treia zi
Ruină a făcut din moarte
Cu viața cea din veşnicii

Făcu din Paradisul Său
Nu cetățuia mea, ci o odaie
In care ma-ntalnesc cu El
In fiecare zi cu inima văpaie

Azi stau la masă si îmi amintesc
De Ghetsimani, de cruce si de suferință
Si de Pilat si de Gabata
Si plâng ca Petru, cu căință

Plâng, azi, El, cetățuia mea, odaia mea
Îmi spune c-a veni-n curând
Cu îngerii, cu sfinții-n strai de sărbătoare
Si-I vom canta la tronu-I: sfânt, sfânt, sfănt

Deci, cine-i sfânt sa se sfinteasca
Cel întinat sa-L căute pe Miel
Până găseste jertfă, jar, iubire
Si-o cetățuia ce se cheamă El-Elohe-Israel!!!