CETATEA

CETATEA

Psalmul 48

Mare-i Domnul în Cetate
sus pe Muntele Sion!
Cine îl urmează-n toate
va sta-n cer pe-al slavei tron.

Mare-i Domnu-n zări albastre
şi-n petalele de crin!
El creat-a mii de astre
dar şi-un bulgăr cu suspin.

Ce frumoasă înălţime
e Cetatea Celui Sfânt
plină de cântări sublime,
de victorios avânt!

În partea de miazănoapte
străluceşte ea mereu
prin ale credinţei fapte
care vin din Dumnezeu.

Peste tot împărăţeşte
falnicul ei Păzitor.
Când pustiul lumii creşte
El e oaza cu izvor.

Pot cei răi să se adune
spre Sionul lui David
şi din trâmbiţă să sune,
Iadu-ntreg să facă zid.

Ei, văzându-L, au să fugă
ca de-un tremur alungaţi
câtă vreme-a noastră rugă
se înalţă-n mii de fraţi.

Vor fi puşi pe fugă mare
şi împrăştiaţi de-un vânt
ce din răsărit apare
din porunca Celui Sfânt.

Astfel dăinuie Sionul
între gropile cu lei
când sub soare zboară zvonul
că au să-l mănânce ei.

Dumnezeu cu bunătate
va veni în Templul Său
să ne fie El Cetate,
scut la bine şi la rău.

Şi-I vom lăuda în lume,
pân-la margini de pământ,
dreapta Lui ce are-un Nume
dincolo chiar de mormânt.

Dreapta plină de-ndurare
ce dă inimii alin
şi aduce stropi de soare
în petalele de crin.

Să se bucure Cetatea
sfânta-a Regelui David!
Domnu-i apără dreptatea
în pământul cel arid.

Azi priviţi întăritura,
turnurile de vegheri
unde ne-a chemat Scriptura
să veghem şi azi ca ieri!

Călăuza noastră este
Duhul Sfânt pe-orice cărări:
pe-nălţimile celeste
şi-n furtuna de pe mări.