Cerule întins pe ceruri

Cerule întins pe ceruri, lasă glasul meu să treaca,
Azi de tine căci nu poate, nici o clipă să mai tacă,
Inima... ea vrea să strige, către-al ei Stăpân iubit,
Să îi spună c-al meu suflet, este el de neoprit.

Neoprit îmi este pasul, catre locul ce-l doresc,
Unde-mpărățește-Acela, care mult eu îl iubesc,
Să încetinesc pe cale, nici o clipă nu aș vrea,
Țelul meu e veșnicia, să sfârșesc aș vrea în ea.

Norilor ce azi în grabă, vă-nmulțiți așa ușor,
Voi sperați ca bezna nopții, să mă facă să cobor,
Dar iubirea ce-i sădită, norilor atât de-adânc,
Ea mă face-ntotdeauna, eu sub voi mereu să cânt.

Ea mă face să-mi iau zborul, pe sub voi spre Dumnezeu,
Ea mă face înainte să privesc în zbor mereu,
Îmi alungă de voi teama, ce de sus ea se coboară,
Cu fiori doar de iubire-n orice greu mă înconjoară.

Spre a Lui împărăție, înspre care azi alerg,
Când a inimii întruna, lacrimi ce le vărs le șterg,
Curg de bucurii alese, pentru mine care sunt,
Dăruite de Stăpânul cerului și-acest pământ.

Nimenea nu-mi înțelege, zâmbetu-n furtuni și ploi,
Nici de ce zâmbesc în clipa de necazuri... de nevoi,
Dar în mine-ntotdeauna, crește-n clocot o iubire,
Inima care îmi umple-n suferinți cu fericire.

Să o stingeți... niciodată, voi pe ea nu veți putea,
Voi iubi întotdeauna, Domnul e iubirea mea,
Dragostea ce-o port în mine, numai Lui eu i-o voi da,
Căci sădită-a fost de mana-n care-am fost săpat în ea.