Cerule

— Cerule care te-ai ascuns... către Tine strigă buzele mele, către Tine inima răcnește, către Tine mi-am aruncat privirea plină de cuvinte ce tac... ascultă-le! ! ! !
— M-au prins lanțurile morții cu plăcerea ei de a urâ... mi-a legat ochii... mi-a înlănțuit picioarele, în mâini mi-a pus o greutate ce le coboară, pe buze... razbunare.
— Ascultă cerule... de nu te vei deschide să cobori, se va sfărâma piatra ce m-a împietrit... voi fi un praf... bucăți negăsite... . cerule... . mă va flutura vântul, mă va ridica vârtejul lovindu-mă de stânci, de munți, de valuri, mă va ascunde în mâlul vâscos.
—Ooo... . Tu cerule. Ascultă ascunsul ce nu îl mai pot ascunde... ascultă geamătul după Tine, ascultă oful plin de dorință. Cerule... de le aude astăzi adâncul... mi le va fura căci stă la pândă. Putere să le apăr... nu am.
— Cu o urmă de picătură strigă toate cerule către cer. Dar e o umbră ce se pierde și ea.
— Cerule... . tăcerea care îmi aduce tulburare s-a așezat ca o pătură peste mine, are colțurile pironite, să o urnesc nu pot... e tăcută.
— Nici rascruce nu mai am în față, nici hotărâri nu am de luat, nici alegeri de facut... sun pe treapta renunțării... fără țintă.