Cerşetorul

La poarta unui sfînt lăcaş
Stătea cerşind cu umilinţă
Nu un pribeag mult nevoiaş
Ci un băiat fără credinţă.

Cerşea nu bani pentru avere
Şi nici pîinică de mîncare
Creşea o zi fără durere,
O lună să mai stea sub soare.

Cerşea un zbor de rîndunică
La casa mamei ca să zboare,
Să-i spuna ei:"Stai fără frică"
Că pe băiat nimic nu-l doare.

Cerşea o vînă de izvor,
Ce spre-un mormînt să-şi ţină cale
Tăicuţă-al meu, nu vreau să mor
Deşi mii dor de dumitale.

Cerşea un braţ de flori frumoase
Pentru o mîndră cosînzeană
Pe care-atunci el o schimbase
„Mă ierţi, mă ierţi scumpă Ileană".

Cerşea un cer mult azuriu
Şi-un verde cîmp cu floricele
„O, Doamne tare-aş vrea să fiu
Copil ce-alergă printre ele."

Şi-atunci o lacrimă uşoară
Obrazul supt ce i-l brăzda
Porni încet, încet să zboare
Fiind chemat de cineva.

Deschise uşa spre credinţă,
Intră încet şi cu sfială
Această palidă fiinţă
Care desfrîul i-a dat boală.

„O, Doamne ştiu că mă topesc,
Şi asta cred c-am meritat
Şi dacă nu e să trăiesc
O, Domnul meu să fiu iertat."

Apoi ieşi din cel lăcaş
De-acum puternică fiinţă
„Frumoase urme ca să laşi
E necesar să ai credinţă."