Cereasca roua

Cereasca roua


Când stele-mi trimit luciri sidefate
Şi luna-mi zâmbeşte din sfere înalte,
Când somnul uitării îşi varsă nisipul,
Cu grabă de fulger se scurge şi timpul,
Iubirea se frânge în lacrimi şi-mi plouă,
Din ceruri cu picuri de har, ca şi rouă!

Când nori viorii tivesc infinitul,
Şi triluri ascunse vestesc răsăritul,
Umbra din gânduri dispare ca-n ceaţă,
Răpusă luminii ce-n zori se răsfaţă,
Din gene-mi se stoarce în picuri uşori,
O ploaie de lacrimi ca roua pe flori.

Când în ruga-mi arzătoare cerului cer,
O undă din veşnic şi tainic izvor
Să curgă spre mine,...cu şoapte de tulnic,
Şuvoiul iubirii din cerul cel darnic,
Revarsă spre mine văzduhul de rouă,
Şi Harul în valuri îmi plouă!

Încet cuprins de braţul bucuriei,
În zbor uşor ca şi un fulg de păpădie,
Cătând cărarea lungă-a veşniciei,
Din lacrima nădejdii cresc lujeri,
Cu sete sorbind din harul ce plouă,
Cum florile beau din boabe de roua!

Şi-atuncea, mi se umple cerul de albastru,
O cruce de lumină e veşnicul pilastru,
Udat a fost cu sânge sfânt din trupul Său,
Ca eu acum să pot visa că am să fiu,
O picătură din marea şi cereasca rouă,
Ce Domnul nu conteneşte să mi-o plouă!

Doamne ajută!

07.06.2009