Cercetarea Ierusalimului

1. Domnul plânge pentru Ierusalim
A fost o zi odata - cum nu a fost nicicând -
Când la ziduri prin cetate, Domnul se uita plângând!
Era o zi de jale mult prea greu de povestit,
Anuntând o cercetare cum mai rar s-a pomenit.
Caci poporul razvratit din cetatea, Ierusalim,
Parasise mult pe Domnul si pe-al Sau Cuvânt sublim.
Nu mai ascultau de Lege ce din ea aveau porunci,
De la cel cu barba alba, pân-la cei din urma prunci.
Placerea le era pacatul ce-i robea si-atunci din greu,
Si traiau în nepasare fara scop si Dumnezeu.
Isi urmau ei calea larga care duce catre moarte,
Si atunci când Domnul Vietii, cerceta a lor cetate.
Multi traiau asa-n pacate, sâlnicie si-apasare,
Si asa îsi renegau, toti credinta-n delasare.


2. Intruparea Cuvântului
Dar, se ivise bun prilejul sa se-ntorca cu cainta,
Când puteau din cer Cuvântul sa-L primeasca cu credinta.
Ori cu datini si credinte ce le-aveau de prin stramosi,
Nu puteau asa sa vada ca-s cazuti si pacatosi!
Se-ncurcau în vechi porunci, învelite-n dogme seci,
Ce credeau ca-s neschimbate pentru ei si pentru veci.
Nu puteau ei ca sa-L vada pe Mesia printre ei,
Chiar de-aveau în cer un Tata ce le da un bun temei.
Nu puteau ei sa renunte la placeri ce sunt de-o clipa,
Sa gaseasca ocrotire sub a Domnului...aripa!
N-au putut ei ca sa creada, ca acei de prin Ninive,
Se vedeau asa de „sfinti" si convinsi ca n-au motive!
Nu puteau ei sa renunte pentru Domnul la sabat,
Chiar de S-a jertfit pe cruce, viata pentru ei Si-a dat.
N-au fost gata sa primeasca – Unsul Cel venit de sus –
Ca si cum n-a fost trimisul Cel venit precum s-a spus.


3. Distrugerea Ierusalimului
Dar Cuvânul din Scriptura, niciodata n-o sa treaca,
De-ar iesi toti scribii lumii, n-ar putea ca sa-l întreaca!
...Ce-au facut ostasii Romei niciodata nu se uita:
N-au lasat o piatra-n zid, sa rama neclintita!
Caci dintr-o cetete veche de renume milenara,
A distrus cezarul Titus cu-a sa forta militara.
„Taiati acum copacii! Dati-i foc – blocati cu santuri!
Cotropiti-l si duceti-i în exil legati în lanturi!
Nu lasati acum o piatra – pusa-n zid nedarâmata,
Ca apoi sa vina altii sa le puna-n zid...vreodata!"
(vor sustine ei sa zica, ca le-au spus ai lor strabuni,
c-ar putea ca sa-l zideasca – „iar" prin post si-n rugaciuni!)
Dar asa de prin cenusa si arat ca sa-l ridice,
Iar apoi le vina pofta de sub Roma sa...abdice,
N-or sa poata sa-l cladeasca nici acum si niciodata,
Chiar de striga si sustin, ca mai au în cer un Tata.
Pentru-acesti rebeli iudei ce-au stârnit mânia Romei,
Nu-i de-ajuns sa li se dea ca si celor ai Gomorei.


4. Jertfa de la calvar
Si-a venit Stapânul lumii sus pe cruce si a plâns,
Iar de-atuci peste milenii L-am slujit nedrept si-n râs!
(Chiar de-a stat între tâlhari si scuipat si palmuit,
Sa ne scape de osânda sa n-avem de patimit!)
Când statea zdrobit pe cruce si în ruga sa ne ierte,
Noi I-am dat în loc de apa, doar otet într-un burete!
Când loveau ostasii Romei fara jena, fara mila,
Noi si-atunci loveam în Dânsul, în fiinta Sa umila!
Suntem gata sa-aruncam vina doar pe-acei de-atunci,
Far-a crede ca-L lovim, când calcam peste porunci!
Vrem s-avem obraz curat înaintea tuturor,
Si sa spunem, ca n-am fost noi atunci pe vremea lor.
Ni se pare ca-i cinstit ca si sfintii sa pozam,
Iar în clipe de-ncercare, tot cadem si ne scuzam.
Noi n-avem putere multa si desigur Domnul stie,
Dar ar vrea sa vada-n noi o credinta treaza, vie.

*

„Doamne!
Ei, fariseii vremii, cu Caifa lor în frunte...
Au jertfit Mântuitorul si L-au dus în sus pe munte!
Isuse...stii...? Pilat... ! Noi nicicum n-avem vreo vina!
Tu ne-ai uns pe ochi cu tina si de-atunci... avem lumina!
Si vedem. Iar apoi...iar apoi, nu sântem nici farisei,
Ca sa fim noi orbi ca ei...."
Si...e drept ca scuze sunt, n-am lovit în trupul Lui!
Dar prin ura si minciuna tot mai batem câte-un cui...
Si când Duhul ne sopteste sa iubim si sa iertam,
Noi atunci lovim în Domnul, caci pe loc nu-L ascultam!
Când prin bezna-ntunecoasa nu stralucim de-ajuns,
Mai îndindem câte-o mâna, celor care L-au strapuns.
Prin ispite si-ncercari când ades cel rau ne-nfrânge,
Iar lovim în coasta Lui sa mai curga apa, sânge.
Si asa pe-a Sa coroana noi mai punem câte-un spin
Tot marind a Sa durere printre of-uri si suspin.
...Si daca în lume este bezna si-nca noapte,
Sa privim spre Cel ce vine spre podgorii gata coapte.
Amin.