Celula primara

Se spune astazi ne-ncetat
Ca universul minunat
A aparut asa, de-odat"
Fara vre-un plan elaborat
Intr-o explozie "big-bang"
De nu stiu ce puteri si rang...

Dareu ma-ntreb neincetat:
cine-o fi cel care-a creat
Celula care-a explodat?
Dar stiu ca-i tare minunat
Tot ce in juru-mi, necurmat
Tresare-adanc de bucurie:
Lumina soarelui ce-nvie
In dimineata azurie
Si urca lin, cu raze drepte
ca pe misterioase trepte,
Iar in romantica-i plecare
Roseste cerul jos, in zare...
Si aerul care-l respir
Si delicatul trandafir
Si-n aer zumzet de albine
Ce ma incanta-atat pe mine.
Si-apoi, stelutele de nea
Ce zboara iarna-n calea mea,
Imi dau atata fericire
ca le-as urma in nemurire.
Si ce atomi, ce elemente
S-au combinat pe indelete
De-a rezultat fara vreo teama
Iubirea-n inima de mama?

Si-atatea mii de intrebari
Imi pun, privind uimita-n zari,
La milioanele de stele
Si la distanta dintre ele,
Ori la talazurile-n spume
Ce bat in tarmuri, far-a spune
Cine le-a pus stabil hotar
De se opresc si mor la mal?

Privind la tot ce ma-nconjoara
Imi zic:celula cea primara
Din care-apoi a explodat
Tot universul minunat,
Trebuie sa fi fost creata
De o fiinta minunata
Pe care n-o stiu cum arata
Dar stiu atat:ca ma iubeste
Si minunat mi-o dovedeste!