Celui căzut

Celui căzut


Mai aduni în suflet încă multă vină,
Rătăcind în lumea tare infectată,
Nu mai vrei să cauţi sfânta Sa lumină,
Nu mai vrei veşminte albe, fără pată.

Ţi-au trecut haotic, osteniţi, toţi anii,
Ai uitat aproape de chemarea sfântă,
Dar, când vine greul, sentimente stranii
Mintea ta de neguri amintiri frământă.

Te căieşti o clipă, dar te-apucă somnul,
Laşi să treacă ziua, nu mai ai putere,
Uiţi de-acea iubire ce-o păstrează Domnul
Pentr-un fiu ce zace-n noapte şi durere.

Un infern de lacrimi ai lăsa la poartă
într-o rugă frântă, după îndurare,
dar te vezi o umbră pe o cale moartă,
paşii tăi se-ndreaptă grabnic spre pierzare.

Nu muri, mai speră, uită tot amarul,
Dumnezeu vietii pentru tine vine,
Să-ti aduca viată, să-ţi trimită Harul
Si să steargă anii plini de-o grea ruşine.

Iartă-ţi tot trecutul, vino de departe,
Nu cădea în plasa multor aparenţe,
Calcă peste frică, calcă peste moarte,
Smulge-te din valuri, sari acum din zdrenţe.

Vino, prin credinţă, vezi în depărtare,
Braţele întinse, iubitorul Tată,
Gata să mai plângă, gata de iertare,
Viaţa ta cea veche e de-acum uitată!