Cele zece fecioare

Cele zece fecioare


E noapte şi de tot s-a-ntunecat.
Fecioarele au aţipit de-atâta aşteptat
Au adormit cu gândul numai la Hristos
Să le priveşti era atâta de frumos.

Şi-n visul lor chiar surâdeau maliţios
Vedeau chiar un spectacol grandios
Priveau la un alai care înainta
Iar mirele era Isus, şi nunta, chiar a Sa.

Mireasa prin văzduh parcă plutea
În mâna lui Isus pe nori parcă zbura
Avea o haină de un alb imaculat
Căci mii de ani Isus, la ea, tot a lucrat.

Aşa ceva nicicând nu s-a văzut
Isus era cu totul ne-ntrecut
Un Fiu de Împărat fără egal
Ce-şi conducea mireasa magistral.

Erau şi ele-n frunte în alai
Şi străluceau şi ele pe-acel plai
Cu candela în mână luminând
Spre casa lui Isus înaintând.

Toţi îngerii din cer L-au însoţit
Chiar soarele pe cer a-ncremenit
Mirat de tot de strălucire şi splendoare
Cu mult mai mult ca ziua în amiaza mare.

De-odată tot văzduhul răsună de-o strigare:
Isus a revenit ieşiţi-I în întâmpinare
Cu candela aprinsă pământul luminaţi
E chiar realitatea, de-acum nu mai visaţi.

Isus al vostru Mire s-a-întors ca să vă ia
Cu El în nemurire de-acum pe veci veţi sta
Treziţi-vă fecioare, din vis vă deşteptaţi,
Cu candela aprinsă pământul luminaţi.

Dar vai! la cinci din ele ulei nu mai era
–Ah, daţi-ne şi nouă şi noi vom lumina!
Să fim cu El la nuntă o cât noi ne-am dorit
Ah, daţi-ne uleiul de-acum nepreţuit!


–V-am da noi cu plăcere, dar chiar că nu se poate
Să-l împărţim în două, de-acum înseamnă moarte
Mai bine-n grabă mare fugiţi de cumpăraţi
La cei ce vând în piaţă ca voi să luminaţi.

...În grabă alergară la cei care vindeau
Dar cu uleiu-n ele deloc nu luminau
Frumoasele candele slujeau ca ornament
Ce mare tragedie în ultimul moment.

Cu presimţiri sinistre băteau cu pumnu-n poartă
Dar nimeni nu deschide şi nimeni nu le-aşteaptă
Iar lunga aşteptare e chiar fără de rost
Iar Mirele răspunde: vă spun nu vă cunosc!

–Nu ne cunoşti, o, Doamne? afară este noapte
E-aşa de frig aicea, o, Doamne nu se poate!
În lungă aşteptare o viaţă am sperat
Uleiul din candele de tot s-a terminat.

Nu ne cunoşti Isuse, chiar noi Te-am predicat
Şi-n coruri minunate ades’ noi Te-am cântat?
Stăteam la repetiţii până târziu în noapte
Deschide-ne o, Doamne ,Isuse nu se poate!

O, Doamne, fie-ţi milă! E-atât de trist afară
Am vrea şi noi cu Tine, şi plânsul ne doboară
La marea bucurie am vrea ca să intrăm
La masa Ta Isuse am vrea şi noi să stăm.

–Aş vrea a vă deschide, dar chiar nu se mai poate
E uşa zăvorâtă şi-i după miez de noapte
Chiar Tatăl Meu din ceruri aşa mi-a poruncit
Cuvântu’I totdeauna Eu astfel L-am păzit.

Vă plâng şi Eu de milă, eraţi atât de-aproape
Îmi este-atât de milă dar asta nu se poate
Puteaţi să fiţi la nuntă la marea bucurie
Dar uşa e închisă, de-acuma pe vecie.

*

V-am spus numai o pildă, e doar o poezie
O clipă, doar o clipă, Isus mai întârzie.
Suntem la miezul nopţii, vă rog, nu ezitaţi
Isus încă aşteaptă ulei să procuraţi.

Dar iată că şi clipa îndată a trecut
Atât de preţioasă din ultimul minut
Ai luat azi hotărârea să fii tu sigilat?
Sau ai respins oferta de-a fi şi tu iertat?