Cel ce-a pus pe ceruri stele

Cel ce-a pus în ceruri stele
Și a dat mărilor hotar,
Cârmuiește printre ele,
Cu un braț plin doar de har.

​El a scris cu foc în munte,
Legea care nu mai piere,
Și prin trecerea de vremuri,
Neschimbat este-n putere.

​Munții tremură-n picioare,
Codrii freamătă sub El,
Dar la omu-n strâmtoare,
Vine blând precum un Miel.

​Căci puterea Lui cea mare,
Nu e doar în mări și vânt,
Este-n marea Lui iertare,
Pentru omul pe pământ.

​El ridică din țărână,
Sufletul cel prăbușit,
Și îl ține strâns de mână,
Și pe cel care-a greșit.

​Nici-o forță de pe lume,
Nici al morții reci abis,
Nu pot șterge al Său nume,
Și ce Domnul a promis.

Cerul este-a Lui mărire,
Iar pământul, așternut,
Tot ce are azi suflare,
De la El a început.

​Dacă El deschide poarta,
Nimeni n-o va mai închide,
El ne cârmuiește barca,
Drum prin valuri ne deschide.

​Când furtuna stă să vină,
Și pământu-i clătinat,
El e stânca de lumină,
Domnul care ne-a salvat.

​N-are margini a Lui slavă,
Nici sfârșit al Său regat,
El ne curăță de pleavă,
Și ne vrea cu duh curat.

​Soarele îi dă onoare,
Luna-I cântă-n nopți ce-s reci,
El e singurul sub soare
Care stăpânește-n veci.

​Nici-o boală, nici-o teamă,
Nu stau înaintea Lui,
Când Isus pe nume cheamă,
El dă viață orișicui.

​El dă ochiului lumină,
Și picioarelor mers drept,
Schimbă inima străină,
Într-un rug aprins în piept.

​Chiar și moartea este mică,
Lângă glasul Lui cel sfânt,
El de braț ne mai ridică,
Dintr-un rece de mormânt.

​Nu e munte mult prea mare,
Și nici drum ce-i mult prea jos,
Să nu poată fi călcat,
De piciorul lui Hristos.

​Tot ce a zidit odată,
Îi dă slavă neîncetat,
El e Alfa, e Omega,
Cel mai mare Împărat!
Amin
​