Cei doi fii risipitori

Cunoaștem toți din Cartea sfântă o poveste, o pildă cu doi fii și un tată îmbătrânit
Unul din ei, partea de avere a risipit-o in lume, iar celălalt rămas în casă, el dragostea a risipit.

Cel că s- a dus în lume, a risipit averea, cu prieteni, cu femei... . petreceri fără rost
Dar n-a ținut prea mult, și odată averea terminată, toți prietenii au dispărut, parcă n-au fost.

Dar și-a venit în fire și s-a întors smerit, s-a-ntors acas' la tatăl, cel aștepta în prag
S-a-ntors cu pocăință: "o, tată, nu sunt vrednic!", și tatăl L-a primit, L-a sărutat cu drag.
Dar fiul cel mai mare, care a rămas în casă, ce dragostea a risipit in mod neașteptat
Cînd fratele mai mic, s-a-ntors dintre străini, el nu s-a bucurat, din contră, s-a-ntristat.

Ca fiul cel risipitor, erau și vameșii și păcătoșii, Care au primit iertare, căindu-se cu amar
Cînd le spunea Isus că pot ajunge in ceruri, doar pocăindu-se, primesc iertare in dar.
Că fiul cel din casă erau și cărturarii, dar ei nu au crezut că El este Mesia
Ei cunoșteau scripturile mai mult decât oricine, dar au rămas și surzi și orbi, pierzând împărăția.

Așa suntem și noi, o, Doamne, cîteodată, căci îți cunoaștem slovă, Cuvântul Tău cel sfînt
Noi știm și credem că ai venit din ceruri, dar firea, ne înfășoară, ne leagă de pămînt.
Sa fim mulțumitori, de multe ori uităm, că Tu ne porți de grijă în fiecare zi
Avem mai multe Doamne, decât noi merităm, nu ne lipsește pâinea de pe masa, nici o zi.
Nu vrem să-Ți risipim dragostea in casă, am vrea pe Tine sa te onorăm
In viața zilnică și cu trăirea noastră, in pocăință sfintă cu toții să umblăm.
De dragostea TA Tată, avem cu toți nevoie, ca să ne căutăm, sa fim in părtășie
Sa nu lăsăm să ne cuprindă gindurile, grija, ci să ne bucurăm cu toții și aici și în veșnicie.

Nu-i timp sa ne mai strîngem, așa, ... câte doi trei, căci alergăm in viața aceasta, da' sufletu' i flămînd
Și alergăm mai mult sa construim... nimicuri, și uităm că într-o zi toate vor arde: in curînd!
Vrem sa ne pocăim în fața Ta Stăpâne, și să ne ierți că suntem pământești
Tu ne-ai primit prin har, ne-ai dat un nume, și chiar ne-ai îmbrăcat cu haine noi, duhovnicești.

O, Doamne! mai Vino Tu și curățește, tot ce-i lumesc și păcătos in noi
Și firea pământească cu toți s-o răstignim, vrem că sa fim curați, nu vrem gunoi.
Trimite duhul Tău cel sfînt in cercetare, trimite ploaie pe pămînt uscat
Și lacrimile pocăinței sa inunde, dar sa ne curățească de păcat.
Știm Tată că Te- am întristat, amestecând cu firea pământească
Tot ce prin Duhul ne-ai încredințat, din firea Ta cea sfântă, și dumnezeiască.

Ne aplecăm smeriți privirea către Tine, știm că ne aștepți de mult, că un Tată iubitor
Din dragoste Ți-ai dat Fiul la moarte, prin jertfa Lui suntem salvați, noi simpli muritori.
Vrem sa ne pocăim și să primim iertare, vrem ca să înaintăm, dar du-te Tu înainte
Noi te urmăm, și-Ți mulțumim de îndurarea care ne-o dai ca și un bun părinte.
Suntem firești de multe ori, și chiar uităm, că locul nostru nu-i pe acest pămînt
Nimic nu ne aparține aici, caci casa noastră, e acolo Sus la Tine, in cerul Tău cel sfînt.

Se apropie venirea, mai sunt puține zile, Și-ai sa te întorci Isus, vrem ca să fim Mireasă
Avem însă nevoie de sfințire, pt. ca vrem sa stăm pe veci cu Tin' la masă.
De aceea Te chemăm ca să ne curățești, căci nu putem sa stăm în fața Ta oricum
Vrem ca să-Ți auzim chemarea Ta cea blîndă,"veniți iubiții Tatălui! veniți! va cheamă acum!"
Și o veșnicie noi vrem sa îți cântăm, osana! Vrem sa te adorăm: o, Mire scump și drag
Pe străzile de aur, cântarea să răsune,"Mireasa Ta te așteaptă, Mireasa Ta e-n prag!"
Amin!