CEI DISPREŢUIŢI

Cei dispreţuiţi de lume sunt aleşi de Dumnezeu
Şi aceasta compensează handicapul cel mai greu.
În alegerea divină meritele nu contează,
Ci doar inima curată care ţine mintea trează.

Întâlnind pe calea vieţii un lepros, Domnul Isus,
Către El întinde mâna şi-atunci boala lui s-a dus.
Bolnavul avea credinţă însă era necesar
Pe Isus să-L întâlnească plin de milă şi de har.

Pe leproşi mulţi îi tratează ca pe drojdiile lumii.
Ei nu au mare valoare decât simplul strop al spumii.
La Isus plin de iubire vin cu inima să-I ceară
Din condiţia lor tristă o speranţă să răsară.

Vameşii, priviţi cu ură, sunt şi ei ca trădătorii
Care, prin tot ce adună, trag speranţe iluzorii.
Domnul ştiind toate-acestea îi cheamă la pocăinţă
Iar ei înţeleg mesajul şi-L urmează cu credinţă.

Precum vameşul odată dând lui Dumnezeu tot dreptul
S-a plecat cu umilinţă, n-a făcut-o pe-nţeleptul,
Tot astfel şi noi acuma s-ascultăm învăţătura
Ce ne-aduce mântuirea împlinind deplin Scriptura.

Ca femeia păcătoasă ce-o-ntâlnim în Luca şapte
Tot aşa eram în lume şi noi toţi cu-a noastre fapte.
Ne pierdeam timpul în lucruri care ne-au adus ruina
Rătăcind de cer departe, refuzând mereu lumina.

Dar veni şi ziua-aceea când ne-am întâlnit Păstorul
Ce ne căuta cu lacrimi peste tot şi cu tot dorul.
El ne-a spus că pe Golgota ne-a purtat întreaga vină
Ca prin pocăinţa noastră să primim din cer lumină.

Ca femeii păcătoase El ne-a spus la fiecare:
„V-am iertat întreg păcatul şi l-am aruncat în mare!”
El în faţa tuturora ne-a luat atunci dispreţul
Când la Golgota odată ne-a plătit pe cruce preţul.

Primul rod al bucuriei e-un tâlhar bătut în cuie
Ce-a pornit la cer cu Domnul pe aceeaşi cărăruie:
„Azi vei fi cu Mine-n slavă!”, i-a zis Răscumpărătorul,
Iar tâlharul plin de lacrimi L-a primit pe Salvatorul.

A trăit şi bucuria de a fi cu El în slavă
În grădina cea frumoasă din a cerului dumbravă,
Unde nu mai sunt cuvinte ca s-o poată s-o descrie,
Căci în Patria iubirii vom trăi pentru vecie.

Din acei ce intră-n ceruri nimeni n-o să-şi amintească
Dispreţul şi condamnarea cea din viaţa pământească.
Frunzele Pomului Vieţii le va da tămăduirea
După un principiu veşnic ce l-a stabilit iubirea.