text Poezii crestine

Cei ce se încred în Domnul

Sursa: 
www.resursecrestine.ro
Autor: Diana14
Cei ce se încred în Domnul ca un munte ei vor fi,
Chiar dacă va bate vântul, pe ei nu îi va clinti,
Sprijin le va fi credința, căci ei sunt încrezători,
În puterea Celui care, este dincolo de nori.

Cei ce cred cuvântul care, El în scris ni l-a lăsat,
Vor păși pe plaiuri sfinte, la un braț de Împărat,
Căci cuvântul este viață, este calea către cer,
El dezleagă inimi care, sunt sub lanțuri ce-s de fier.

Cei ce se încred în Tatăl, fii Lui vor fi și ei,
Și vor fi păziți de gura, celor veninoși și răi,
Sunt moștenitori în ceruri, Țara viselor de sus,
Unde-o-ntreagă veșnicie, vor petrece cu Isus.

Unde razele de soare, asfințit nu vor avea,
Unde florile-o vecie, înflorite doar vor sta,
Unde dragostea nu moare, căci în ceruri moarte nu-i,
Sus în cer e veșnicia celor sfinți, nu-a orișicui.

Este-a celor care astăzi, asupriți slujesc mereu,
Este-a celor printre lacrimi ce îl laudă la greu,
Este-a celor ce-ntr-un plânset, urcă dealul doar cântând,
Care n-au a lor privire, aplecată-nspre pământ.

Căci ei sunt aceia care se încred în Dumnezeu,
Pentru ei un loc în ceruri, pregătește El mereu,
Pentru ei va fi-n veci soare, dar și străzile-aurii,
Pentru cei ce-n prigonire, spun că vine Cel dintâi.

Cei ce se încred în Domnul, vor fi cei mai fericiți,
Cei ce astăzi sunt adesea, de acei din jur huliți,
Ei în zi de sărbătoare, se vor înălța cu Cel,
Care azi le e Stăpânul vieții lor... Emanuel.

El le este Dumnezeu-n orice clipă s-ar afla,
Inima în piept le bate, numai pentru slava Sa,
Ei pe El îl lasă-n față, se smeresc la cruce jos,
Slava-n totul și în toate, o dau numai lui Hristos.

Chiar și-n vremurile grele, ei îl preamăresc mereu,
Cei ce se încred în viață, zi de zi în Dumnezeu,
Ei cu-adevarat cu Domnul, vor petrece-n veșnicii,
Sunt acei numiți și astăzi, doar de El... sunt ai Mei fiii.

Cele mai recente resurse scrise - Diverse

Pilda comorii ascunse!!...
Pilda comorii ascunse! ! ...Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și săr... Citeste mai mult >>
Pilda comorii ascunse!!(var. îmbunătățită)
Pilda comorii ascunse! !Un om, lucrând o țarinăStrăină,Găsise o comoarăAscunsă de o mână! ! ...Deci a-ngropat-o iarÎn țarina aceea,Să vândă tot, s-o cumpere cubani,Acolo-s strânși bogați ca și sărmani... Citeste mai mult >>
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTRE
MAI SUS DE ZĂRILE ALBASTREMai sus de zările albastre,Mai sus de-al cerului senin,E-o Țară dincolo de astreCu porți de aur și rubin.În acea Țară minunatăTotul în jur este sublim,De Mielul Sfânt e lumin... Citeste mai mult >>
ROMANUL VIEȚII
ROMANUL VIEȚIITimpul caierul și-l toarceȘi-n tăcerea sa umilăCartea vieții își întoarceZilnic filă după filă.În romanu-acesta-n grabăVin capitole pe rândȘi parcurg a vieții stradăDe la leagăn la mormâ... Citeste mai mult >>
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIB
A FOST ODATĂ ÎNTR-UN TRIBA fost odată într-un trib un rege crud care țineaZece câini răi și sălbatici pe care îi foloseaCa să-și tortureze robii, ba chiar la fiare îi dădeaPe oricare dintre-aceia ce-n... Citeste mai mult >>
Într-o zi se vor sfârși!
`Într-o zi se vor sfârși! `Într-o zi se vor sfârși!Chinurile-acestei, lumi!Vom cânta, ne-om bucura!Purtând Sfintele Cununi!În curând va lua sfârșit!Greul tău, frate iubit!Vei păși mai sus de nori!În ț... Citeste mai mult >>
Nu descuraja-n cuptor
De crezi că nu mai e scăpareȘi deznădejdea te-a cuprins,În suflet simți doar întristare,Te vezi de greutăți învins.Durerea trupul îți cuprinde,Prietenii s-au depărtat.Ai vrea să auzi vorbe blânde,Dar... Citeste mai mult >>
Dar tu poți totul ,prin , Hristos!`
`Dar tu poți totul, prin, Hristos! `Dacă nu-ar fi tulburarea!Nu s-ar mai cunoaște Pacea!Dacă nu ar fi durerea!Nu ai știi ce-i Vindecarea!Dacă nu-ar fi încercarea!Nu ai m-ai știi să ții cărarea!Dar în... Citeste mai mult >>
Iubiți-vă unii pe alții
Iubiți-vă unii pe alții.Cum?Unii pe alții?Cum v-am iubit Eu!Dacă cerular străluci deasupra mea,deasupra ta,dacă dragostea meaar încăpea în inima ta,iar dragostea taar cuprinde inima mea,iar haina meaa... Citeste mai mult >>
Rugaciunea mea
Rugăciunea meaE mare.E multă.Șoaptele se luptăcu pământul.Se ridică gândurileși inima-mi tremură.Se prăbușescși genunchii.Sunt mulți,sunt multeîn rugăciunea mea.El.Ea.Ei.Noi toți...Ascult.Mă supun.Vor... Citeste mai mult >>